Ce este în realitate celulita?

Distrofia dermo-hipodermică, impropriu numită celulită, reprezintă un defect estetic al tuturor straturilor pielii, de aspect general de „piele în coajă de portocală”.

Defectul este localizat cu predilecţie în regiunile bogate în ţesut adipos, dar şi în retenţie hidrică, adică: coapse, fese, regiune abdominală şi mai rar braţe şi gambe.

Defectul estetic se dezvoltă cu precădere la sexul feminin, care este atins în procent de peste 80%, îndeosebi după decada a treia de vârstă. Celulita se dezvoltă accelerat în perioada adolescenţei, la gravide sau la menopauză.

Modificările histologice descrise pentru distrofia dermo-hipodermică sunt:

• edem interstiţial,
• noduli graşi hipodermici herniaţi în derm,
• maldistribuţia capilarelor sanguine,
• fibrozarea fibrelor de colagen

Este importantă evoluţia stadială a acestor modificări.

Denumirea de „celulită” este improprie, pentru că celulita, în adevărata accepţiune este o inflamaţie microbiană a ţesutului adipos, boală aflată în aceeaşi grupă de patologie cu fasciita necrozantă, osteomielita, sau cu erizipelul (boli produse de unii streptococi). De altfel, sufixul „ită” desemnează o inflamaţie. Cu toate acestea, termenul de celulită folosit pentru distrofia dermo-hipodermică a intrat în uzul curent al laboratoarelor de producţie dermo-cosmetică, din raţiuni comerciale ce ţin de vânzarea produselor unui public larg, nu neapărat avizat.

Celulita nu se asociază cu morbiditate sau mortalitate, însă impactul asupra calităţii vieţii este puternic din cauza aspectului. În cazurile avansate de celulită, pot să apară noduli palpabili, fiind posibile apariţia durerii şi subţierea pielii în zonele respective.

Cauze

Celulita este o afecţiune multifactorială.

Stilul de viaţă dezechilibrat accelerează dezvoltarea celulitei. Alimentele bogate în grăsimi, conservanţi şi sare se asociază, printre altele, cu hiperinsulinemie, care poate creşte lipodistrofia. Sedentarismul, prin slăbirea stratului muscular al vaselor de sânge şi favorizarea hemostazei locale, conduce la creşterea severităţii celulitei.

Consumul de alcool stimulează lipogeneza şi determină deshidratarea corpului, ceea ce duce la depozitarea excesivă şi necorespunzătoare a grăsimii.

Exacerbarea şi progresia leziunilor cutanate specifice celulitei se corelează cu hiperestrogenismul cauzat de sarcină, cu utilizarea de pilule anticoncepţionale sau cu terapia de substituţie hormonală la femeile aflate în postmenopauză.

Modificările histopatologice iniţiale în celulită sunt: inflamaţia ţesutului subcutanat, mărirea şi îngroşarea endoteliului vascular, degradarea şi modificarea structurii adipocitelor, hiperplazia şi hipertrofia fibrelor reticulare şi microangiopatia subcutanată.

Factorii care influenţează apariţia celulitei:

1.Factori genetici:

Predispoziţia genetică poate contribui la dezvoltarea celulitei.

2.Diferenţele de gen:

Celulita afectează cu precădere sexul feminin.

3. Diferenţele de etnie:

Femeile albe tind să dezvolte celulită mai frecvent decât femeile asiatice.

4. Dieta:

Dieta excesivă, bogată în carbohidraţi, provoacă hiperinsulinemie şi promovează lipogeneza, ceea ce duce la o creştere a conţinutului total de grăsimi din corp, favorizând astfel apariţia celulitei.

5. Sedentarismul:

Perioadele prelungite de şedere sau de stat în picioare pot împiedica fluxul sanguin normal, ceea ce poate determina staze şi poate provoca modificări ale microcirculaţiei zonelor predispuse la celulită.

6. Sarcina:

Este asociată cu o creştere a anumitor hormoni, cum ar fi prolactina şi insulina, şi creşterea volumului total de lichide – ambii factori favorizează apariţia celulitei prin lipogeneză şi retenţie de lichide.

Patogenia defectului estetic include:

• retenţia hidrosalină, accentuată de sindromul premenstrual, care duce la instalarea unui edem neinflamator, mai cu seamă în regiunile declive (fese, copse, pentru persoanele sedentare),
• alterări în reţeaua microvasculară, ceea ce va avea două consecinţe: în sistemul de capilare venoase se instalează staza venoasă, care va accentua edemul neinflamator; în sistemul de capilare arteriale va rezulta o maldistribuţie a capilarelor, care ajung să fie insuficiente relativ la surplusul de ţesut adipos; acest fapt va duce la deficit de mobilizare a trigliceridelor din regiunile respective, deficit de perfuzare cu apariţia de zone ”reci”,
• surplusul ponderal, excesul alimentar şi sedentarismul sunt cauze evidente ale hipertrofierii ţesutului gras subcutanat, care va genera astfel noi şi noi noduli herniaţi în derm,
• instalarea treptată a unor semne ce compun îmbătrânirea: rigidizarea fibrelor de colagen care „strangulează” nodulii graşi; pierderea în derm a glicozaminoglicanilor, ceea ce va duce la subţierea dermului.

Diagnostic

Diagnosticul se pune pe existenţa următoarelor semne:

• prezenţa pielii „în coajă de portocală” la examinarea vizuală, sau după strângerea între degete a pielii,
• la palpaţia în profunzime se remarcă diferenţe de mobilitate ale ţesutului gras, prin prezenţa de noduli graşi şi de fibroscleroză,
• iregularităţi ale temperaturii la suprafaţa cutanată, prin maldistribuţia de capilare, insuficiente faţă de excesul de ţesut adipos, observate mai evident prin termografie
• uneori, palpaţia nodulilor graşi devine dureroasă, prin compresia acestora pe terminaţiuni nervoase.

Tipuri

Există 4 stadii evolutive ale distrofiei dermo-hipodermice, care concordă cu secvenţa instalării mecanismelor patogenice.

Stadiul I : celulită edematoasă.

Are loc creşterea permeabilităţii capilarelor arteriolare, cu instalarea edemului neinflamator, proces favorizat de retenţia hidrică premenstuală. La aceasta se adaugă şi staza venoasă, instalată când acumularea lipidică va fi importantă şi capilarele venoase şi limfatice vor fi comprimate.

Stadiul II: celulită adipoasă.

Are loc acumularea de ţesut adipos în exces, colagenul interstiţial proliferează urmând să formeze micronoduli. Nodulii devin din ce în ce mai evidenţi în derm, pe măsură ce are loc subţierea dermului, prin scăderea în derm a glicozaminoglicanilor.

Stadiul III: celulită fibroasă cu micronoduli.

Colagenul care înconjoară micronodulii formaţi este din ce în ce mai rigid, din cauza fenomenului de glicaţie: încărcarea colagenului cu resturi glucidice. Începând din acest stadiu, răspunsul la tratament este tot mai dificil, pentru că ţesutul este rigid, malperfuzat, cu o circulaţie insuficientă.

Stadiul IV: celulită fibroasă cu macronoduli.

Prin acumulare de ţesut adipos, micronodulii agregă în macronoduli, de ordinul 2 - 20mm. Coexistă procesele descrise anterior (rigidizarea colagenului, insuficienţa capilarelor relativ la excesul de ţesut adipos), dar se adaugă componenta dureroasă, prin aceea că filetele nervoase încep să fie comprimate de macronoduli.

Tratament cosmetologic

Tratamentul distrofiei dermo-hipodermice urmăreşte următoarele obiective:

1. Reducerea edemului neinflamator, prin stimularea drenajului limfatic şi venos
2. Reducerea depozitelor lipidice prin stimularea lipolizei şi prin inhibiţia lipogenezei
3. Blocarea rigidizării a fibrelor de colagen (efect antiglicaţie)
4. Refacerea dermului şi epidermului alterat în mod secundar.

Terapia topică - se acţionează prin stimularea microcirculaţiei cutanate, promovarea lipolizei şi creşterea neocolagenezei dermice folosind metilxantine, retinoizi şi extracte botanice, toate acestea având ca scop îmbunătăţirea aspectului celulitei. Rezultatele încep să fie vizibile după mai multe aplicări topice şi sunt tranzitorii.

Terapia decongestivă fizică - prin presiunea pozitivă şi negativă combinată a masajulului mecanic asistat de vid sau drenajului limfatic. Promovează atât microcirculaţia venoasă, cât şi drenajul limfatic prin redistribuirea lichidului extracelular. Rezultatele sunt bune, însă tratamentul necesită timp, iar rezultatele sunt tranzitorii.

Tratament chirurgical

Tratamentul chirugical al excesului de ţesut gras subcutanat este reprezentat de operaţia de lipoaspiraţie. Rezolvarea chirurgicală este rapidă şi comodă, dar are drept inconveniente preţul de cost ridicat, o perioadă relativ lungă de recuperare postoperatorie şi posibilitatea recidivei, prin instalarea de noi depozite adipoase, în alte regiuni anatomice subcutanate. Tratamentul dermo-cosmetic rămâne cel mai accesibil şi mai uzitat.