Halena (halitoza) sau respirația urât mirositoare: care sunt cauzele?

Halitoza orală este mirosul dezagreabil ofensiv emanat din cavitatea bucala sau cavităţile asemenea nasului, sinusurilor, faringelui. Halitoza orală reprezintă o afecţiune ce este cauzată de activitatea microflorei cavităţii bucale şi, în special, a germenilor patogeni anaerobi. Ea apare la degradarea proteinelor urmată de eliberarea aminoacizilor şi apariţia compuşilor volatili sulfuraţi.

Problema halitozei este destul de frecvent întâlnită la pacienţii care se prezintă la medicul dentist. Halena poate deveni un semnificativ handicap social, afectând, în primul rând, populaţia adultă. Halitoza este un motiv frecvent de prezentare la medicul stomatolog, dar și la cel de medicină internă.

Rezolvarea problemelor stomatologice contribuie la eliminarea mirosului neplăcut al respirației, iar igiena corectă a cavității bucale este cel mai important factor de prevenție al halenei.

Halitoza poate fi tratată și prevenită, însă pentru aceasta este nevoie de identificarea exactă a cauzelor și de respectarea recomandărilor medicilor specialiști.

Tipuri

Halitoza se definește ca un miros neplăcut al respirației, indiferent de origine.

Halitoza intraorală este identică cu respirația neplăcută și se referă la cazuri în care sursa acesteia se regăsește la nivel oral (limba încărcată, gingivită, parodontită).

Halitoza extraorală, a cărei sursă este extraorală, se subdivide în halitoză de origine sangvină și non-sangvină. Halitoza extraorală e determinată de o serie de patologii extraorale (nazale, paranazale, laringiene, pulmonare sau ale tractului digestiv superior – halitoză de origine non-sangvină). În cazul halitozei extraorale de origine sangvină, mirosul neplăcut este emis prin nivel pulmonar și e determinat de diferite maladii (cum ar fi ciroza hepatică).

Pseudo-halitoza și halitofobia se referă la cazuri de pacienți care consideră sau persistă în convingerea că au halitoză, chiar și după evaluarea și diagnosticul profesional care infirmă prezența acesteia.

Halitoza temporară sau tranzitorie este determinată de factori nutriționali, precum usturoiul. Respirația orală neplăcută dimineața, imediat după trezire, este, de asemenea, tranzitorie. Respirația orală neplăcută dimineața e determinată de o scădere a secreției salivare în timpul nopții (absența mecanismului de curățare naturală).

Etiologie

Halitoza are la origini o multitudine de factori, fiind mesagerul a numeroase maladii, uneori manifestându-se ca semn patognomonic, cum ar fi:

• mirosul de şoarece în fenilcetonurie,
• mirosul de acetona (de fructe fermentate) în stările de acidocetoza (diabet zaharat, stări de inaniţie),
• mirosul amoniacal - urinos în uremie,
• mirosul de indol şi scatol, ficat stricat în insuficienţa hepatică,
• mirosul de usturoi în intoxicaţia cu fosfor,
• mirosul de migdale amare în intoxicaţia cu cianura de potasiu,
• mirosul aldehidic la alcoolici,
• mirosul fecaloid în ocluzia intestinală,
• mirosul fetid pătrunzător în supuraţii pulmonare,
• mirosul dulceag în difterie.
• mirosul neplăcut al cavităţii bucale apare şi în cazul unor cure de slăbire, înfometări, parazitoze în cazul copiilor, în cancer, şi desigur în afecţiunile bucale septice, gingivite hemoragice.

Cauze

Calitatea respiraţiei se schimbă odată cu vârsta. Suflarea copiilor este de obicei plăcută. Începând cu adolescenţa mirosul respiraţiei devine mai înţepător. Schimbările regresive în glandele salivare, legate cu vârsta, afectează cantitatea şi calitatea salivei, de aceea în paralel cu igiena orală necorespunzătoare, respiraţia persoanelor în vârstă devine mai intensă şi dezagreabilă.

Respiraţia de dimineaţă este o cauză temporară a halitozei, dar persistenţa aceleiaşi senzaţii şi după igiena orală impune un examen mai atent inclusiv sub aspect medical.

Dispozitivele, aparatele ortodontice pot acumula debriduri alimentare producând fermentarea lor şi rezultând halitoza.

O altă cauză a halitozei este tipul, modul alimentaţiei sau înfometarea (curele de slăbire, sau obişnuinţa de alimentare neregulată). Se va preciza calitatea masticaţiei alimentelor, deoarece o masticaţie eficientă majorează viscozitatea secretului salivar şi proprietăţile de autopurificare a mediului bucal, ceea ce atenuează mirosurile dezagreabile.

Mirosurile gurii sunt accentuate şi nuanţate prin excreţia pulmonară a produşilor metabolici ai grăsimilor şi proteinelor. Halitoza însoţeşte şi toate evenimentele de regurgitare, eructaţie şi vomă.

Unele medicamente (antihipertensivele, antihistaminicele, antibioticele, antidepresivele) pot fi cauza halitozei.

Febra şi deshidratarea care rezultă cu micşorarea viscozităţii salivei, de asemenea este un factor care contribuie la apariţia mirosului neplăcut al respiraţiei.

Schimbările hormonale asociate cu ovulaţia, menstruaţia, sarcina sau menopauza, pot condiţiona prin marile turbulenţe de ordin hormonal apariţia unor mirosuri din cavitatea orală.

Fumătorii, suferă cel mai adesea de patologii dentare și gingivale care determină apariția halenei.

Condiţiile orale care pot determina halitoza:

• gangrenele pulpare,
• afecţiunile parodontale,
• xerostomia,
• carii,
• placa dentară,
• papilele limbii,
• restaurări sau obturaţii defectuoase,
• tartru dentar,
• erupţia dificilă a dinţilor,
• gingivitele ulcerative

Cauze medicale posibile ale halitozei

• Sinuzite
• Tuberculoze
• Emfizem pulmonar
• Tonsilite
• Tumori
• Faringite
• Pneumonie
• Bronşită
• Insuficienţă hepatică
• Ciroză hepatică
• Uremie
• Reflux esofagian
• Hernie hiatală
• Neoplasm gastric
• Diabet zaharat
• Sindrom de malabsorbţie

Simptome

Simptomele asociate halenei sunt următoarele:

• existența unei membrane albicioase pe suprafața dorsală a limbii
• gura uscată
• depuneri de tartru la baza dinților
• salivă groasă și necesitatea de a curăța constant laringele
• respirație urât mirositoare dimineața și senzația de arsură a limbii
• gust acru sau metalic permanent

Diagnostic

Înaintea oricărei intervenţii medicale este absolut necesar efectuarea unui examen clinic general: anamneza, interogatoriu şi examenul bucal care trebuie să cuprindă examenul limbii, în special, cantitatea si calitatea depozitului, aspectul gingiilor, a amigdalelor, igiena bucală şi existența xerostomiei (gură uscată).

După examenul medical, se pot recomanda mai multe teste, pentru a se stabili un diagnostic exact:

• metodele organoleptice - mirosul în aerul expirat perceput de la o distanță de 10 cm;
• halimetre - determină hidrogenul sulfurat din aerul expirat;
• cromatografia gazoasă - determină prezența sulfului în aerul expirat.

În cazul diagnosticului de halitoză intraorală, medicul dentist trebuie să ofere instrucțiuni personalizate și să optimizeze tehnicile de igienă orală ale pacientului care includ periaj dentar și igienizare interdentară.

Tratament

Tratamentul halitozei se adresează cauzei care a determinat-o (în 80-90 % cazuri se identifică probleme stomatologice dar, uneori, sunt necesare investigații suplimentare). Tratamentul trebuie început cu asanarea cavității bucale, prin a reduce cantitatea de microorganisme, concomitent cu reducerea formării de compuși volatili. Acesta se realizează prin metode mecanice și chimice. Metodele personale și profesionale de igienă orală au un rol important în controlul respirației urât mirositoare. Dacă halitoza persistă după debridarea limbii și tratamentul antimicrobian, inclusiv tratament parodontal, pacientul ar trebui sa se adreseze medicului generalist pentru investigații de cauze generale.

Prevenție

• igiena orală corectă: spălarea dinților după mese
• prevenirea cariilor
• utilizarea aței dentare
• curățarea mecanică a limbii
• utilizarea apei de gură
• hidratarea corectă
• control stomatologic periodic la 6 luni - 1 an
• igiena corespunzătoare pentru protezele dentare și aparate
• evitarea unor alimente (usturoi, ceapă)
• evitarea fumatului, consumului de alcool, cafea (deshidratează)
• evitarea băuturilor care au conținut crescut în zaharuri
• evitarea uscăciunii gurii - guma sau bomboanele mentolate fără zahăr stimulează saliva
• stil de viață sănătos și o dietă bogată în fibre