Incontinența urinară. Ce este, care sunt cauzele, cum se tratează

Incontinența urinară nu este o boală, ci un simptom, despre care se poate vorbi atât la femei, cât și la bărbați și care se manifestă prin scurgeri involuntare de urină, combinate cu o serie de alte senzații neplăcute. Această problemă afectează milioane de oameni și poate induce o stare de disconfort, care scade calitatea vieții și influențează negativ ritmul normal, de zi cu zi. Deși este mai frecventă după o anumită vârstă, incontinența urinară poate apărea oricând, din cauze diferite.

• Funcția urinară
• Cauze și factori de risc
• Tipuri de incontinență
• Simptome și complicații
• Diagnostic
• Tratament
• Prevenție

Funcția urinară

Sistemul urinar este format din rinichi, uretere (între rinichi și vezică), vezică și uretră (conductul care face legătura între vezică și exterior). Deșeurile eliminate din sânge prin funcția renală produc urina, colectată în vezica urinară. Rolul vezicii este acela de a stoca urina produsă la nivelul rinichilor, până în momentul în care apare nevoia de micțiune. În mod normal, mușchiul neted, care formează vezica urinară, este relaxat, iar sfincterele uretrei sunt închise. Uretra prezintă două sfinctere: unul intern, situat într-un plan superior, format din fibre musculare netede, similare celor care alcătuiesc vezica și care funcționează involuntar, și altul extern, format din fibre musculare striate, controlate conștient. Când mușchii sfincterului țin uretra închisă, urina nu se scurge. Creierul controlează vezica urinară, care, în mod normal, răspunde la comenzile voluntare pe care le primește. Când acest mecanism funcționează corect, avem posibilitatea de a controla și gestiona, în funcție de context, nevoia de a merge la baie. Incontinența urinară apare atunci când controlul voluntar asupra sfincterului extern nu mai este perfect și apar scurgeri de urină, care nu pot fi gestionate.

Cauze și factori de risc

Există mai multe motive care duc la apariția acestei probleme. Unele dintre ele sunt tranzitorii, altele persistente și duc, în timp, la cronicizare și agravare. Femeile sunt mai predispuse decât bărbații, dar incidența este aproximativ egală în ambele cazuri, deși unele mecanisme ce produc incontinența urinară sunt diferite în funcție de sex, ca urmare a particularităților anatomice specifice. Astfel, uretra femeilor este mai scurtă, iar vezica urinară se află sub uter (ceea ce explică incontinența urinară în timpul sarcinii), în timp ce la bărbați, uretra este mai lungă și înconjurată, în partea superioară, de prostata, astfel că toate afecțiunile acestei glande sunt asociate cu creșterea factorilor de risc, ce pot duce la pierderi de urină involuntare.

În cazul femeilor, perioadele de sarcină, nașterea (inclusiv prin cezariană) și fibroamele uterine mari cresc riscul de incontinență urinară. În plus, riscul crește odată cu numărul sarcinilor. Menopauza și postmenopauza, ca urmare a dezechilibrelor hormonale, manifestate prin scăderea secreției de estrogen, pot duce la incontinență, deși administrarea de estrogeni nu rezolvă problema.

Reprezintă factori de risc pentru episoadele de incontinență și anumite afecțiuni psihologice (frica, emoțiile foarte puternice), dar și stresul emoțional.

Există și o serie de cauze comune, care pot favoriza apariția incontinenței urinare. Astfel, unele medicamente pot agrava sau favoriza această problemă, cum este cazul celor care tratează boli cardiace și tensiunea arterială, sedativele și relaxantele musculare, precum și dozele mari de vitamina C. Se constată că persoanele obeze și supraponderale au un risc crescut de a suferi de incontinență. Pierderea în greutate poate îmbunătăți funcția vezicii urinare și reduce simptomele.

Unele afecțiuni preexistente sunt frecvent asociate cu incontinența urinară. Este cazul diabetului de tip II și al hipertensiunii arteriale (inclusiv în cazul suferințelor ținute sub control prin medicație), precum și al afecțiunilor pulmonare care cauzează tuse frecventă, cum ar fi emfizemul și fibroza chistică. Accidentele vasculare cerebrale pot duce la pierderea controlului asupra sfincterului extern, ducând la forme severe de incontinență. Această problemă poate fi provocată și de deficiențe mecanice și funcționale (cum ar fi boala Parkinson și scleroza multiplă), prin afectarea nervilor care controlează vezica și procesul de micțiune. Lezarea tractului urinar (accidente, intervenții chirurgicale), dar și unele malformații congenitale pot fi cauze ale incontinenței.

Slăbirea musculaturii și a țesutului conjunctiv pelvin este unul dintre principalii factori care duc la incontinență urinară, pentru că vezica nu mai este bine susținută, se deformează sau este presată, modificându-se deschiderea uretrei.

Simptomul poate fi asociat cu infecții ale tractului urinar (inclusiv cistite acute sau cronice), care irită vezica, generând nevoia puternică de a urina și, uneori, incontinența. Constipația cronică este o altă cauză. Rectul este situat în spatele vezicii urinare și împarte cu aceasta o serie de nervi. Scaunul dur și probleme de tranzit fac ca acești nervi să fie hiperactivi și să crească frecvența urinară.

Există și ceea ce se numește incontinență urinară temporară, provocată de anumite băuturi, alimente și medicamente, care pot acționa ca diuretice, ducând la stimularea vezicii urinare și la creșterea volumului de urină. Acestea sunt: alcoolul, cofeina, băuturile carbogazoase, îndulcitorii artificiali, ciocolata, mâncarea picantă, alimentele bogate în condimente și citricele.

Unele afecțiuni preexistente sunt frecvent asociate cu incontinența urinară. Este cazul diabetului de tip II și al hipertensiunii arteriale (inclusiv în cazul suferințelor ținute sub control prin medicație), precum și al afecțiunilor pulmonare care cauzează tuse frecventă, cum ar fi emfizemul și fibroza chistică. Accidentele vasculare cerebrale pot duce la pierderea controlului asupra sfincterului extern, ducând la forme severe de incontinență. Această problemă poate fi provocată și de deficiențe mecanice și funcționale (cum ar fi boala Parkinson și scleroza multiplă), prin afectarea nervilor care controlează vezica și procesul de micțiune. Lezarea tractului urinar (accidente, intervenții chirurgicale), dar și unele malformații congenitale pot fi cauze ale incontinenței.

Slăbirea musculaturii și a țesutului conjunctiv pelvin este unul dintre principalii factori care duc la incontinență urinară, pentru că vezica nu mai este bine susținută, se deformează sau este presată, modificându-se deschiderea uretrei.

Simptomul poate fi asociat cu infecții ale tractului urinar (inclusiv cistite acute sau cronice), care irită vezica, generând nevoia puternică de a urina și, uneori, incontinența. Constipația cronică este o altă cauză. Rectul este situat în spatele vezicii urinare și împarte cu aceasta o serie de nervi. Scaunul dur și probleme de tranzit fac ca acești nervi să fie hiperactivi și să crească frecvența urinară.

Există și ceea ce se numește incontinență urinară temporară, provocată de anumite băuturi, alimente și medicamente, care pot acționa ca diuretice, ducând la stimularea vezicii urinare și la creșterea volumului de urină. Acestea sunt: alcoolul, cofeina, băuturile carbogazoase, îndulcitorii artificiali, ciocolata, mâncarea picantă, alimentele bogate în condimente și citricele.

Tipuri de incontinență

Incontinența este clasificată în funcție de cauzele care o produc, la care se adaugă și factorii de risc specifici, precum și simptomele asociate.

Incontinență de stres - noțiunea de „stres”, care descrie acest tip de pierdere urinară, se referă la presiunea fizică asupra vezicii urinare și nu are nimic de-a face cu stresul psihic sau emoțional. În acest caz, pierderile de urină apar atunci când se face efort fizic sau concomitent cu tusea, strănutul, râsul. Efortul duce la o creștere a presiunii abdominale, inclusiv asupra vezicii. De regulă, este vorba despre pierderi mici de urină. Există și situații mai grave, când scurgerea are loc chiar dacă mușchii vezicii urinare nu se contractă și nu apare nevoia de a urina.

Acest tip de incontinență apare atunci când sfincterul uretral extern, mușchii pelvisului sau ambele structuri sunt deteriorate. La femei, nașterile vaginale pot deteriora mușchii și nervii planșei pelvine, la fel și vârsta sau deficitul de estrogen. La bărbați, același efect îl poate avea afectarea sfincterului urinar, prin intervențiile chirurgicale de prostată sau din cauza unei fracturi pelviene.

Vezică hiperactivă sau incontinență urgentă - se manifestă prin nevoia urgentă și bruscă de a urina, chiar și atunci când vezica nu este plină. Această afecțiune apare atât la bărbați, cât și la femei și implică o dorință imperioasă, copleșitoare, de a urina imediat, fiind urmată de pierderi consistente de urină, înainte de a ajunge la baie. O astfel de problemă poate interfera cu munca și viața socială. Această situație rezultă ca urmare a unor probleme ce nu pot să stopeze contracțiile involuntare ale mușchilor vezicii urinare: leziuni ale creierului (inclusiv accidente vasculare cerebrale), ale nervilor spinali, diabet sau boli neurologice degenerative, afecțiuni ale prostatei, postmenopauza, dar și substanțele iritante, inclusiv cele asociate cu infectii ale vezicii urinare.

Incontinență mixtă - combină manifestările din incontinența de stres și din cea a vezicii hiperactive. Această situație este mai frecventă la femei, dar apare și la bărbații cărora li s-a îndepărtat prostata, precum și la persoanele în vârstă, cu afecțiuni cronice degenerative cerebrale.

Incontinență de preaplin - este situația care apare atunci când vezica nu se golește niciodată complet și este asociată cu pierderi urinare, cu sau fără apariția nevoii de a urina. Problema apare și atunci când ceva blochează urina să curgă normal din vezică (prostata mărită, de exemplu) sau în cazul în care mușchiul vezicii urinare este subactiv (opus unei vezici hiperactive); astfel, nu mai apare nevoia de a urina.

În această formă, incontinența apare mai des la bărbații cu afecțiuni ale prostatei, la femeile cu prolaps al uterului (organul cade din poziția corectă, presează vezica și îndoaie uretra, blocând fluxul de urină) sau cu fibroame uterine mari, dar este asociată și cu leziunile nervoase ale inervației funcționale a vezicii (cauzate de nașteri, intervenții chirurgicale anterioare) sau cu boli precum diabetul, scleroza multiplă, zona zoster ori îmbătrânirea fiziologică. Medicamentele care au ca efect relaxarea musculară pot duce la incontinență de preaplin.

Incontinență funcțională - este situația în care aparatul urinar funcționează normal, dar există alte boli/dizabilități (demență ori boli mintale) sau circumstanțe (artrita, spitalizarea, reținerea îndelungată, imposibilitatea de a ajunge la baie) care pot duce la accidente. Incontinența nocturnă intră tot în categoria celei funcționale, la fel cum producerea unor cantități mari de urină (după consumul unor alimente sau după administrarea de diuretice) poate fi un risc de incontinență.

Incontinență reflexă - apare atunci când mușchiul vezicii urinare se contractă brusc și scurgerile de urină (adesea în cantități mari) apar fără un avertisment sau impuls. Acest lucru se poate întâmpla ca urmare a deteriorării nervilor spinali sau cerebrali și apare la persoanele cu insuficiență neurologică gravă, provocată de scleroza multiplă, leziuni ale măduvei spinării, alte leziuni sau după intervenții chirurgicale ori radioterapie.

Simptome și complicații

Scurgerile necontrolate sunt principalul simptom al incontinenței. În funcție de cauzele care duc la acest fenomen, pierderile de urină pot să apară în timpul unor activități (descrise de incontinența de stres) sau se pot manifesta prin dorința bruscă și puternică de a urina imediat, care se asociază cu pierderi urinare în cantitate mai mare sau mai mică. Reprezintă simptome ale incontinenței și scurgerile de urină fără avertisment sau necesitate, inclusiv cele nocturne.

La acestea se pot adăuga senzațiile neplăcute de presiune la nivelul vezicii, durerea difuză pelvină, disconfortul la urinare, senzația de golire incompletă.

Aceste probleme pot duce la un risc crescut de apariție a infecțiilor urinare, a iritațiilor locale și a unui profund disconfort psihic general. De asemenea, există și riscul de depresie, cauzată de imposibilitatea de a avea o viață normală, în condițiile în care necesitatea imperioasă de a merge la baie poate apărea în orice moment.

Diagnostic

În condițiile în care incontinența urinară este un simptom, diagnosticul trebuie să identifice cauzele care duc la apariția acesteia. Examenul clinic și anamneza amănunțită sunt primul pas. Câteva teste simple pot distinge cauza problemei. Testele implică și examene ginecologice sau urologice, pentru evaluarea sănătății aparatului genital feminin, respectiv al prostatei. Se pot face teste de urocultură pentru identificarea eventualelor infecții urinare, dar și teste de sânge, pentru verificarea nivelului de zahăr din sânge.

Concomitent cu aportul de lichide, se mai poate face un test de stres al vezicii, pentru estimarea cantității de urină scursă.

Testele imagistice sunt utile dacă se suspectează afecțiuni ce produc inflamații sau presiuni asupra vezicii (fibroame, leziuni tumorale, prolaps uterin, inflamații și afecțiuni ale prostatei), având ca scop identificarea eventualelor modificări ale poziției vezicii urinare și ale uretrei.

De asemenea, măsurarea fluxului de urină, presiunea în vezică, volumul rezidual de urină, înregistrarea activității mușchilor, vizualizarea tractului urinar pot stabili cauzele exacte ale incontinenței.

Tratament

Fiecare tip de incontinență urinară presupune strategii de tratament diferite, care urmăresc compensarea cauzelor ce duc la apariția scurgerilor necontrolate. Tratamentul depinde de gravitatea incontinenței, de tipul acesteia și de impactul pe care îl are asupra stilului de viață.

Tratamentele pentru incontinență pot include:

• strategii comportamentale, cum ar fi antrenamentul vezicii urinare sau urinarea temporizată;
• exerciții pentru stimularea tonusului pelvin (exerciții Kegel), care întăresc mușchii ce controlează fluxul de urină;
• medicamente care au efecte la nivelul vezicii urinare;
• schimbări în dietă și în stilul de viață;
• dispozitive medicale (femeile cu incontinență pot folosi un dispozitiv numit pesar, ce repune în poziție corectă organele coborâte: vaginul, uterul, vezica urinara, iar pentru bărbați, există catetere uretrale, care ajută la golirea vezici și previn scurgerile);
• intervenție chirurgicală, pentru corectarea prolapsului uterului sau pentru montarea unor dispozitive care să susțină musculatura pelvină și să repoziționeze vezica.

Atunci când există mai multe cauze care duc la pierderi urinare, cea mai semnificativă trebuie tratată mai întâi. Apoi, cauza secundară poate fi tratată, dacă mai este necesar. Antrenamentul comportamental și medicamentele sunt, de cele mai multe ori, prima soluție eficientă, permițând reluarea unei vieți foarte apropiate de normal.

Prevenție

Unele dintre cauzele care duc la incontinență urinară sau care agravează simptomele pot fi prevenite.

O bună hidratare este un demers eficient, care previne incontinența. Un flux normal de urină menține vezica în limite normale. În plus, previne infecțiile urinare, deseori asociate cu incontinența. Deshidratarea induce o iritare suplimentară a vezicii, prin creșterea concentrației urinei. Limitarea aportului de băuturi carbogazoase, îndulcite sintetic, a alcoolului, ceaiului și cafelei elimină iritațiile vezicii urinare. O dietă echilibrată și bogată în fibre este utilă, pentru că previne constipația, ce poate agrava pierderile necontrolate de urină.

Menținerea unei greutăți normale ori scăderea în greutate previne sau ameliorează problemele de acest tip. La fel și activitatea fizică regulată, pentru că aduce o bună tonifiere a musculaturii pelvine, ceea ce împiedică modificările poziției vezicii.

Evitarea obiceiului de a micționa preventiv, pentru a menține un tonus bun al musculaturii vezicii. Nu trebuie niciodată forțată evacuarea urinei, prin utilizarea musculaturii pelvine, pentru a nu slăbi musculatura sfincterelor. Se recomandă tratarea corectă a infecțiilor urinare, precum și testele de urocultură, pentru a identifica eventuale infecții cronice, mai ales în timpul sarcinii, după naștere și la menopauză.

Renuntarea la fumat și tratarea corectă a episoadelor de tuse pot contribui la prevenirea incontinenței sau la ameliorarea simptomelor.

Este important ca persoanele care experimentează, în diferite situații, chiar și ocazional, pierderi urinare să apeleze la sfatul medicului. Identificarea cauzelor poate duce la rezolvarea problemei, în condițiile în care, netratată, incontinența urinară se agravează, în timp, până la stadii avansate, când recuperarea este dificilă și complicată, cu șanse mici de reușită.

Sursa foto: Shutterstock.com