Blefarita: cauze, simptome, diagnostic, tratament
Blefarita este inflamaţia marginilor pleoapelor, manifestându-se cu mâncărime şi arsuri ale pleoapelor, roşeaţă şi edem. De obicei apare în partea pleoapei unde cresc genele și poate afecta ambii ochi. Lăcrimarea, fotosensibilitatea şi senzaţia de corp străin însoţesc simptomele blefaritei. Blefarita poate apărea la orice vârstă, însă este mai frecventă la persoanele cu vârsta peste 40 de ani. Blefarita este o infecție recidivantă.
Condiţii de exacerbare: fumat, alergeni, vânt, lentile de contact, umiditate scâzută, retinoizi, dietă şi consum de alcool, machiaj.
În marea majoritate a cazurilor, se asociază în mod frecvent cu conjunctivita, dermatita seboreică sau acneea rozacee. Nefiind o boală contagioasă, nu se ia în caz de contact cu o persoană afectată.
Tipuri
Blefarita poate fi acută sau cronică şi de obicei este bilaterală. Blefarita anterioară afectează partea pleoapei unde sunt prezente genele.
Blefarita posterioară afectează partea internă a pleoapei, care vine în contact cu globul ocular și unde sunt prezente glande sebacee (Meibomius). Frecvent, cele două afectări coexistă, făcând ca managementul blefaritei să fie mai problematic.
Factori favorizanți și cauze
Blefarita este o boală cu etiologie complexă și incomplet elucidată până în prezent.
Factorii favorizanţi sunt numeroşi: sindromul de ochi uscat, conjunctivitele repetate, purtarea de lentile de contact, factori hormonali, dermatita seboreică, praful, poluarea, antecedentele alergice, vicii de refracție necorectate, un flux lacrimal insuficient, diabet zaharat, avitominoze, tulburări digestive.
Dintre factorii infecțioși responsabili de apariția blefaritelor, Staphyloccocus aureus este cel mai des ȋntâlnit. Staphyloccocus epidermidis, Corynebacterium, Propionobacterium acnes sunt de asemenea susceptibili de producerea blefaritelor. La pacienţii imunocompromişi, blefaritele pot fi determinate de Pseudomonas, Proteus sau bacilul Coli.
Infecția cu Demodex folliculorum și Demodex brevis este mai frecventă după vârsta de 60 de ani. Demodex folliculorum are o predispoziție către afectarea foliculilor piloși, iar Demodex brevis afectează glandele meibomiene.
Blefarita este o boală supărătoare, deoarece în foarte multe cazuri este dificil de diferențiat de alte patologii oculare. Terapia este de lungă durată, efectele benefice ale medicație nu apar imediat și de cele mai multe ori, infecția recidivează.
Simptome
Simptomele au de obicei o evoluție îndelungată, cu posibilitatea să treacă neobservate dacă sunt ușoare sau moderate. Simptomele pot fi accentuate de factori de mediu precum curenți de aer, fumat, praf, folosirea anumitor produse cosmetice etc.
Simptome şi semne oculare:
- Pleoape roșii și umflate
- Senzația de arsură / înțepătură la nivelul ochilor
- Senzație de corp străin
- Formarea de cruste la pleoape, ce se observă de obicei după trezire
- Lipirea pleoapelor
- Mâncărime la nivelul pleoapelor
- Pleoapele pot părea uleioase
- Ochi înlăcrimați
- Fotofobie - disconfort la lumină
- Creşterea frecvenţei clipitului
- Intoleranţă la lentile de contact
Dacă blefarita este de origine bacteriană efectele pe termen lung includ pierderea genelor, ectropion (întoarcerea marginii pleoapei, cel mai frecvent al pleoapei inferioare, ce expune conjunctiva), îngroșarea marginii pleoapelor, capilare dilatate și vizibile, trichosis și entropion (intoarcere marginii pleoapei spre interior). Modificările apărute la nivelul genelor pot produce eroziuni ale corneei care se pot infecta conducând la afectarea grav a vederii. Afecţiunea are o evoluţie cronică, cu perioade de acalmie şi ulterior de exacerbare ale manifestărilor.
Complicații
- chalazionul (umflatură nedureroasă pe interiorul pleoapei)
- orjeletul (umflatură dureroasă, roșie pe exteriorul pleoapei)
- dificultăți la purtătorii de lentile de contact
- keratite (inflamații ale corneei)
Diagnostic
Diagnosticul este unul clinic. Se realizează anamneza, examen oftalmologic ce curpinde:
- Acuitate vizuală
- Examen extern (piele, pleoape)
- Examen biomicroscopic: filmul lacrimal, marginea anterioară a pleoapei, gene, marginea posterioară a pleoapei, conjunctiva tarsală, conjunctiva bulbară, corneea
Teste diagnostice:
- Culturile pot fi indicate la pacienţii cu blefarită anterioară recurentă, cu inflamaţie severă şi de asemenea la pacienţii care nu răspund la tratament
- Biopsia pleoapei pentru a exclude existenţa carcinomului poate fi indicată în cazurile cu asimetrie marcată, rezistenţa la terapie sau chalazion unifocal recurent care nu răspunde bine la terapie
Tratament
Afecțiunea are tendința de a recidiva frecvent. Tratamentul medical al blefaritei ȋncepe cu igiena zilnică a pleoapelor, aplicarea locală de comprese cu apă caldă (ajută la evacuarea şi curăţarea secreţiilor). Ȋn cazul ȋn care simptomatologia persistă sau se ȋnrăutăţeşte, este indicat ca pacientul să se adreseze medicului oftalmolog pentru prescrierea tratamentului local cu antibiotic.
Dacă blefarita este însoțită de uscarea corneei sunt necesare lacrimile artificiale, pentru menținerea filmului lacrimal și hidratarea corneei. Uneori se pot folosi corticosteroizi topici pentru controlul inflamației. Se foloseşte doza minimă eficace de corticosteroizi şi se evită pe cât posibil terapia de lungă durată cu corticosteroizi.
Oricare ar fi forma clinică de blefarită, se recomandă masarea digitală, zilnică, a pleoapelor, pentru a stimula eliminarea retențiilor de sebum. Este necesară monitorizarea la 3 - 4 săptămâni de la ȋnceperea tratamentului. În concluzie, procesele infecțioase ale pleoapei nu sunt de neglijat. Simptomatologia oculară se agravează în timp și pot să apară complicații multiple. Educarea pacientului este foarte importantă:
- Consilierea pacientului cu privire la cronicitatea şi recurenţa afecţiunii
- Informarea pacientului că simptomele pot fi frecvent îmbunătăţite, dar rar dispar
- Pacientul cu o leziune inflamatorie a pleoapei care ridică suspiciune de malignitate trebuie îndrumat către specialist
