Disfuncţia erectilă (impotența): tipuri, cauze, diagnostic și tratament

Disfuncţia erectilă (DE) este definită drept incapacitatea persistentă a unui bărbat de a obţine şi/sau menţine o erecţie suficientă pentru realizarea şi finalizarea unui act sexual satisfăcător.

Erecția este un proces neurovascular influențat de factorii endocrini și psihologici. Erecția la om este: reflexă sau psihogenă, penisul se mărește în grosime și lungime în urma unui stimul sexual. Erecția peniană este un fenomen complex care implică un echilibru și coordonare între compartimentele tisulare, neurologice și vasculare. Disfuncţia erectilă (DE) este cea mai frecventă problemă sexuală la bărbați. Aceasta cauzează adesea suferință determinând bărbații să solicite consult de specialitate. În majoritatea cazurilor are un efect profund asupra calității vieții, relațiilor intime și a stimei de sine.

Cauzele disfuncției erectile pot fi organice (vasculare, hormonale, neurogenice, anatomice, induse de medicamente și/sau psihogenice), cauze psihologice sau combinații ale acestora.

Disfuncţia erectilă deseori constituie prima manifestare a patologiei cardiovasculare şi trebuie inclusă în lista factorilor de risc pentru bolile cardiace. Disfuncţia erectilă este frecvent semnalul de alarmă al unor tulburări mult mai importante, care impun a fi investigate cu toată atenţia. În 80-85% disfuncţia erectilă are un substrat organic, iar tratamentul adecvat indicat îmbunătăţeşte calitatea vieţii pacienţilor.

Tipuri

Disfuncţia erectilă poate să apară la bărbatul adult, în principiu la orice vârstă, indiferent de condiţia socială, experienţă sexuală sau statut marital. Totuşi, există diferenţe semnificative între disfuncţia erectilă a adultului tânăr şi a celui de o vârstă înaintată. DE poate fi primară, apărută la debutul vieţii sexuale şi secundară, apărută după o perioadă de activitate sexuală fără probleme.

Disfuncţia erectilă psihogenă apare de obicei la tineri şi este condiţionată de prezenţa anxietăţii, a fobiilor. La bărbatul vârstnic, disfuncţia erectilă apare pe fondul unor maladii organice, cardiovasculare, endocrine, urologice şi poate fi atât o complicaţie, cât şi o manifestare precoce a acestora. Dacă disfuncţia erectilă nu este tratată la timp şi corect, o forma clinică a sa se va asocia cu alta şi va apărea disfuncţia erectilă mixtă, adeseori mult mai dificil de tratat.

Disfuncţia erectilă situaţională, dependentă de starea psihoemotională de moment a bărbatului sau cuplului sau de alţi factori exogeni nu constituie o condiţie medicală şi nu necesită tratament.

Simptome

Din punct de vedere clinic în cazul disfuncției erectile se poate vorbi despre o erecție completă dar de durată prea scurtă sau despre absența unei erecții complete. Un semn important este creșterea importantă a timpului necesar obținerii erectiei, în ciuda excitației și contextului adecvat.

Alte simptome includ: ejaculare întârziată, cantitate mică de spermă în timpul ejaculării, răspuns minim la stimularea sexuală, scăderea libidoului și a satisfacției sexuale.

Oricare dintre aceste simptome care persistă pe o perioadă mai lungă de trei luni impune control medical de specialitate.

Factori de risc și cauze

Clasificarea cauzelor disfuncţiei erectile:

1. Organică

• Vasculară (arterială sau venoasă)
• Neurologică
• Endocrinologică
• Anatomică

1. Psihogenă

• Generală
• Situațională (legată de partener, stres sau performanță)

Orice disfuncţie erectilă necesită o evaluare completă, deoarece mulţi dintre subiecţi pot avea concomitent o patologie severă. De multe ori, se asociază cu alte afecțiuni, frecvent întâlnite: ateroscleroza, hipertensiune, diabet.

Prevalenţa disfuncţiilor erectile este diferit raportată şi creşte odată cu vârsta. În medie un bărbat din 5 are probleme de erecţie. Printre factorii incriminaţi în apariţia disfuncţiilor erectile sunt cei cardiovasculari, neurogeni, endocrini, metabolici, etc.

La majoritatea bărbaţilor cauza principală a disfuncţiilor erectile sunt maladiile cardiovasculare. Există o legătură strânsă dintre apariţia disfuncţiilor erectile şi hipertensiunea arterială (HTA), ateroscleroza.

Se presupune că disfuncţia erectilă (DE) este marcherul maladiilor cardiovasculare, dar după gradul DE se poate judeca despre progresarea bolii ischemice a cordului. Hipertensiunea arterială contribuie la apariţia DE, chiar în lipsa aterosclerozei. La pacienţii cu nivelul colesterolului mai mare de 240 mg/ ml se constată un risc sporit de dezvoltare a DE, cu 80% mai frecvent, decât la cei sănătoşi. Disfuncțiile erectile şi maladiile cardiovasculare sunt strâns legate între ele:

• au factori comuni de risc (vârsta, anxietatea, diabetul zaharat, depresia,)
• au multe particularităţi ale modului de viaţă (fumatul, obezitatea, hipodinamia)

Diagnostic

În cadrul diagnosticului disfuncţiei erectile un rol important îl are anamneza care ar trebui sӑ cuprindӑ descrierea problemelor funcţiei sexuale, prezenţa comorbiditӑţilor şi a tratamentelor asociate. De mare utilitate sunt şi chestionarele folosite pentru identificarea şi cuantificarea afectӑrii funcţiei sexuale, precum Indexul Internaţional al Funcţiei Erectile, unul dintre cele mai utilizate. Rolul partenerului în evaluarea şi tratamentul pacientului cu DE este foarte important, prin urmare discuţia cu acesta este utilă în procesul de diagnostic.

În completarea anamnezei vine examenul fizic, urmat de explorările paraclinice care încep cu analizele de laborator ce includ pe lângă evaluarea generală bioumorală şi dozarea hormonilor (testosteron, prolactină, tiroidieni), evaluarea neurologică, psihologico/psihiatrică şi pot continua cu o serie de investigaţii mai complexe.

Tratament

Disfuncțiile erectile beneficiază de mai multe metode de tratament: conservator, chirurgical, psihoterapie.

Tratamente medicamentoase cu administrare orală:

• inhibitori de fosfodiesterază
• testosteronul cu administrare orală se utilizează în cazul deficitului acestui hormon. Există şi varianta administrării cutanate prin geluri şi patch-uri

Tratamente ce implică administrarea locală: injecţii intracavernoase cu agenţi vasoactivi: administrare intrauretrală de agenţi vasoactivi, administrare topică de geluri pe bază

Tratamente chirurgicale: ce implică montarea de proteze peniene semirigide sau gonflabile; revascularizare arterială sau venoasă

Metode mecanice: pompele de vacuum sunt dispozitive care prin crearea unei presiuni negative produc erecţia prin favorizarea influxului sanguin în penis.

Consiliere și educare sexuală: terapia comportamentală cognitivă și terapia sexuală pot fi de ajutor.

Modificarea stilului de viață: scăderea ponderală, limitarea consumului de alcool, renunțarea la fumat, activitatea fizică au efecte pozitive. La fel și suplimentele nutritive (L-arginina, zinc, ginseng roșu, ginkgo biloba) care pot completa efectul medicamentelor prescrise pentru disfuncția erectilă.