Cobalt în sânge
Generalităţi
Cobaltul în organism face parte din categoria microelementelor unde sunt incluse metale care se găsesc în concentraţii mai mici de un microgram gram /l. Chiar dacă organismul foloseşte o cantitate foarte mică, cobaltul este un mineral important pentru sănătatea umană, acesta fiind găsit în structura vitaminei B12 (cobalamina). Aceasta participă la formarea hematiilor, la sinteza ADN şi la transmiterea impulsurilor nervoase. Cobaltul intră în componenţa vitaminei B12, deficitul sau determină anemie (deficit de vitamina B12).
Surse de cobalt
Deşi nu există o doză recomandată pentru cobalt, se presupune că o alimentaţie echilibrată poate asigura necesarul zilnic. Cele mai bune surse de cobalt sunt de obicei şi cele mai bune surse de vitamina B12 – stridii, scoici, creveţi, homari, carne, lapte, ouă etc. Se găseşte în cantităţi foarte mici şi în legume şi fructe. Cobaltul administrat în cantităţi farmacologice induce eritropoieza.
Excesul de cobalt :
Administrarea cronică blochează captarea iodului de către tiroidă (apariţia gusei - hipotiroidii). S-au raportat cardiomiopatii, insuficiență cardiacă congestivă, policitemie şi anomalii neurologice.
Cobaltul inhalat determină astm, pneumonie, alergii, iritaţii la nivelul pielii.Expunerea la doze mari de cobalt afectează plămânii, tiroida, inima, rinichii, ficatul, sângele.
Carența de cobalt
Simptomele carenţei de cobalt sunt similare cu cele ale carenţei de vitamina B12 şi includ oboseală, memorie slabă, pierderea poftei de mâncare, anemie, depresie.
Determinarea cobaltului din sânge este recomandată pentru :
- monitorizarea pacienților purtători de proteză metalică de şold datorită eliberării semnificative a ionilor metalici, în principal, de cobalt, în organism
- monitorizarea persoanelor care sunt expuse la cantităţi mari de cobalt (medii industriale)
- intoxicaţii cu cobalt
- anemia cu deficit de vitamina B12
Bibliografie
- Harrison , Principiile medicinei interne , vol 1
- https://www.nlm.nih.gov/medlineplus/ency/article/002495.htm
- http://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S2352007814700538
- www.lab-cerba.com/
- Trace metal determination aş it relates to metallosis of orthopaedic implants: Evolution and current status. Ring G, - - O'Mullane J, O'Riordan A, Furey A. http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/26794632
Metode și materiale folosite
- MetodaICP-MS
- Material uzualsânge integral EDTA (tub cu dop albastru regal)
- Transport (temp. °C)2 - 8
- Cantitate minimă1 ml
- Frecvența5/săptămână
- Observații
- Dacă au fost administrate substanțe de contrast care conțin iod sau gadoliniu, probele trebuie recoltate după 96 de ore de la administrare.