Sideremie (fier seric)
Generalităţi
Compuşii esenţiali care conţin fier sunt larg răspândiţi în organismul uman. Deoarece forma ionizată este toxică, fierul este întotdeauna înglobat în gruparea hem a unor hemoproteine (hemoglobina, mioglobina, citocromi) sau legat de o proteină (transferina, feritina, hemosiderina). Cea mai mare parte a fierului din organism este conţinută în hemoglobina din hematii, cantităţi mai mici se găsesc în mioglobina din fibrele musculare şi în enzimele respiratorii ale tuturor celulelor.
Un procent foarte mic circulă în plasmă, legat mai ales de transferină. Restul fierului este stocat sub formă de feritină şi hemosiderina în macrofagele din splină, ficat şi măduva osoasă. Marea majoritate a fierului circulant provine din distrucţia zilnică a eritrocitelor îmbătrânite, restul derivă din formele de depozit şi din fierul absorbit intestinal, provenit din dietă. Fierul din plasmă este rapid îndepărtat, fiind preluat în special de ţesutul hematopoietic din măduva osoasă, o parte din fier fiind dirijată spre locurile de depozit.
Manifestări clinice
Concentrații crescute de fier pot să apară în:
- anemii hemolitice
- hemocromatoza
- afecţiuni hepatice acute
- transfuzii masive de sange
- intoxicaţii cu plumb
Un nivel scăzut al fierului seric se observă în anemia prin deficiență de fier și în anemia din bolile cronice. Principalele cauze ale deficienței de fier:
- aport insuficient (alimentaţie inadecvată)
- hemoragii cronice (uterine, gastrointestinale, hematurie recidivantă)
- absorbție inadecvată a fierului (aclorhidrie, gastrectomie, boala celiacă)
- nevoi crescute (sarcină, lactaţia)
- hemoliza intravasculară cronică
Anemia din bolile cronice (infecții cronice - tuberculoză, osteomielită, abces pulmonar, endocardită bacteriană subacută, pielonefrita; boli inflamatorii - poliartrita reumatoida, vasculite, lupus eritematos sistemic, boala Crohn; afecţiuni neoplazice) se caracterizează printr-o concentrație scăzută a fierului seric, dar depozite de fier crescute.
ATENŢIE: Fierul circulant poate prezenta o variaţie diurnă de 30%, cu un vârf dimineaţa devreme.
Bibliografie
Referinţele metodei de lucru
Metode și materiale folosite
- SinonimeFier seric
- MetodaFotometrie / Spectrofotometrie
- Material uzualser (dop galben/roșu)
- Transport (temp. °C)2 - 8
- Stabilitatea probei4 zile la 18 - 25 ºC, 7 zile la 2 - 8 ºC, 60 zile la - 20 ºC
- Cantitate minimă1 ml
- Frecvențazilnic