Rezistența la proteina C activată (APCR)
Generalități
Proteina C este o proteină inhibitoare a procesului de coagulare, dependentă de vitamina K, care reglează sistemul procoagulant prin inactivarea proteolitică a factorilor Va şi VIIIa.
Rezistenţa la Proteina C Activată este asociată cu o mutaţie punctiformă ce apare la nivelul genei care codifică factorul V (factor V Leiden). Mutaţia încetineşte inactivarea factorului V de către proteina C activată, inducând o stare de hipercoagulabilitate. Prezenţa factorului V Leiden este cea mai comună cauză de trombofilie moştenită (20-50 % din cazuri).
Semnificație clinică
Determinarea rezistenţei la proteina C activate (APCR) este utilă pentru evaluarea pacienţilor cu:
- tromboembolism venos
- istoric familial de tromboembolism venos
- pierderi recurente de sarcină sau complicaţii ale sarcinii
- istoric de tromboză arterială (ex.: infarct miocardic acut), mai ales în cazul pacienţilor tineri (< 50 de ani) sau a celor fără alţi factori de risc pentru arteroscleroză.
Bibliografie
Referinţele metodei de lucru
Metode și materiale folosite
- MetodaCoagulare
- Material uzualplasmă citrat (dop albastru) congelată
- Transport (temp. °C)zăpadă carbonică
- Stabilitatea probeiPlasmă decantată: 4 ore la 2-8°C, 6 luni la -20°C
- Cantitate minimă1 ml
- Frecvența3/săptămână
- Observații
A jeun.
Pentru a asigura corectitudinea rezultatului este extrem de important ca nivelul de sânge recoltat să ajungă la semnul indicat pe vacutainer.