Aldosteron
Generalități
Aldosteronul este un hormon steroid, care face parte din grupa hormonilor mineralocorticoizi produşi de corticosuprarenală.
Sinteza şi eliberarea aldosteronului este controlată de:
- sistemul renină-angiotensină-aldosteron (principalul factor reglator)
- concentraţia plasmatică a potasiului (un nivel crescut stimulează secreţia de aldosteron)
- ACTH
- tensiunea arterială.
Aldosteronul creşte tensiunea arterială prin:
- stimularea reabsorbţiei apei şi sodiului în tubii renali distali
- secreția potasiului în urină
- creşterea volumului sanguin circulant.
Semnificație clinică
Hiperproducția şi secreţia cronică de aldosteron determină hipertensiune arterială, determinarea aldosteronului fiind unul dintre testele importante de laborator utilizate în diagnosticul diferenţial al hipertensiunii arteriale.
Măsurarea aldosteronului este utilă în investigarea aldosteronismului primar (de exemplu: adenom/carcinom suprarenal, hiperplazie corticosuprarenală) şi a aldosteronismului secundar (boala renovasculară, depleţie de sare, încărcare cu potasiu, insuficienţă cardiacă cu ascită, sarcină, sindromul Bartter).
Bibliografie
Referinţele metodei de lucru
Metode și materiale folosite
- MetodaChemiluminiscență
- Material uzualplasmă EDTA
- Transport (temp. °C)2 - 8
- Stabilitatea probei2 zile la 2-8°C, < 1 luna la -20°C
- Cantitate minimă1 ml
- Frecvențazilnic
- Observații
Se recomandă recoltarea în jurul orei 8 a.m, preferabil nu mai târziu de ora 10 a.m (după o perioadă de 2 ore de activitate).
Trebuie precizată poziţia în momentul recoltării ortostatism / clinostatism (în ortostatism, la o oră după trecerea din clinostatism; în clinostatism, după 2-3 ore de decubit).
Se recomandă întreruperea tratamentului cu antagonişti de aldosteron (Spironolactona, Eplerenona) cu 4 săptămâni înainte de recoltare, respectiv a tratamentului antihipertensiv cu cel puţin 8 ore înaintea recoltării.