Anticorpi anti anexina V IgM

Sindromul antifosfolipidic este o boală autoimună sistemică, responsabilă de tromboze venoase şi arteriale, avorturi recurente şi moarte fetală intrauterină.

Simptomele clinice se asociază cu prezenţa serica a unor autoanticorpi specifici. Simptomatologia clinică nu este suficientă pentru stabilirea unui diagnostic, fiind necesare şi testele serologice.

În sindromul antifosfolipidic primar anticorpii apar independent, în timp ce în sindromul antifosfolipidic secundar anticorpii se asociază cu alte boli autoimune (lupus sistemic eritematos, artrită reumatoidă, sindromul Sjogren).

Semnificație clinică

Anticorpii anti cardiolipină, anticorpii anti beta 2-glicoproteina şi anticoagulantul lupic sunt teste de primă intenţie în diagnosticul sindromului antifosfolipidic. De asemenea, un nivel modificat al altor anticorpi specifici poate sugera o severitate crescută a bolii şi o rată crescută de recădere după tratament (de exemplu, anticorpii anti anexina V).

Anexina V este o proteină dependentă de calciu, care se leagă de fosfolipide, cu o puternică activitate anticoagulantă, care se găseşte din abundenţă în trombocite, trofoblaști şi celulele endoteliale.

Anticorpii anti anexina V aparţin unei familii de anticorpi antifosfolipidici (cum ar fi anticorpii anti-cardiolipina, anticorpii anti beta 2-glicoproteina) şi sunt asociaţi cu sindromul antifosfolipidic primar şi secundar. Concentraţia crescută a anexinei V de la nivelul sincițiotrofoblaștilor placentari menține fluiditatea sângelui pe suprafaţa placentei şi integritatea placentei. Astfel, asigură viabilitatea fetală şi furnizează nutrienţi fătului. Anticorpii anti anexina V interferă cu funcţia anticoagulantă a anexinei V, cu tromboze și afectarea placentei.

Indicații clinice

Se recomandă includerea anticorpilor anti anexina V în diagnosticul sindromului anti fosfolipidic, mai ales la pacientele cu risc de complicații obstetricale.

Referințele metodei de lucru