Index anticorpi IgG Herpes simplex virus I/II (lichid cefalorahidian + ser)
Generalități
Virusul Herpes simplex (HSV) este un virus ADN încapsulat, care face parte din familia Herpetoviridae.
Au fost diferențiate două variante naturale de HSV:
-tipul 1, infectează membranele mucoase ale ochiului, cavității bucale și joncțiunile cutaneo-mucoase ale feței
-tipul 2, este asociat cu leziunile genitale cutaneo-mucoase, herpesul genital fiind în prezent una dintre cele mai frecvente cauze de boli cu transmitere sexuală.
Odată apărută infecția, HSV persistă în stadiu latent în ganglionii senzitivi, de unde poate iniția recurențe periodice ale infecției. Pacienții imunocompromiși sunt mai susceptibili la dezvoltarea de recurențe ale infecției cu HSV.
Virusurile herpetice pot determina complicații neurologice odată cu primoinfecția sau prin reactivarea infecției virale, HSV de tip 1 fiind una dintre cauzele episoadelor sporadice de encefalită severă la adult. Simptomatologia este nespecifică: un prodom pseudogripal, urmat de cefalee, febră, tulburări de comportament și de limbaj, precum și crize epileptice focale sau generalizate, o caracteristică distinctivă fiind interesarea predilectă a lobului temporal.
HSV 2 poate genera complicații neurologice precum meningita aseptică, encefalita neonatală, encefalita și meningoencefalita la adult, mielita acută, paralizia Bell, radiculonevrite, poliradiculonevrite și necroza acută retiniană.
Indicații clinice
Evidențierea sintezei intratecale de anticorpi anti-HSV 1/2 (IgG, IgM) în afecțiuni neurologice acute, asociate cu infecția HSV.
Semnificație clinică
În boli acute ale sistemului nervos central, detectarea anticorpilor cu sinteză intratecală este posibilă după aproximativ 7-14 zile.
Un index specific al anticorpilor (raport între nivelul anticorpilor, specifici și totali, în LCR și ser) crescut indică o sinteză intratecală de imunoglobuline . Pentru diferențierea infecțiilor acute de cele cronice se utilizează analiza celularității lichidului cefalo-rahidian și evaluarea barierei hemato-encefalice (formula Reiber).
Sinteza intratecală de anticorpi poate să rămână detectabilă timp de mai multe luni sau ani, chiar și în cazul unui tratament complet sau în absența afectării neurologice evidente.
Bibliografie
Eduard Fox ,The Neurological Complication of the Herpes Viruses
www.labor-limbach.de
Diagnostic și tratament în practica medicală, Lawrence M. Tierney, Stephen J.Mcphee, Maxine A.Papadakis,2001
Manual of Diagnostic and Laboratory Tests, K.D. Păgâna, T.J. Păgâna, Fourth Edition, 2010;
Guide des Analyses Specialisees, 5 eme Edition, Pasteur Cerba Laboratoire, 2007
Metode și materiale folosite
- Sinonimelichid cefalorahidian + ser
- MetodaCalcul
- Material uzualLCR + ser (dop galben/roșu)
- Transport (temp. °C)2 - 8
- Cantitate minimă2 ml LCR + 2 ml ser
- FrecvențaTransmis
- Observații
Rezultat în maxim 10 zile lucrătoare.
Recoltarea sângelui trebuie efectuată într-un interval de timp foarte apropiat de momentul puncției (+/-30 minute).