MBL (mannose-binding lectin)

MBL (mannose-binding-lectin/mannan-binding-lectin) este un important element al imunităţii înnăscute (prima linie de apărare împotriva microorganismelor cu potenţial patogen), fiind implicat în activarea sistemului complementului pe calea lectinelor. În plus, este şi o proteină de fază acută, concentraţia sa poate înregistra creşteri considerabile în cursul reacţiei inflamatorii acute. MBL este o proteină sintetizată la nivel hepatic, care face parte din familia colectinelor, proteine caracterizate structural prin prezența în aceeaşi subunitate a unor regiuni de colagen şi a unor domenii de lectine. Are capacitatea de recunoaştere a anumitor structuri de carbohidraţi (cum ar fi manoza sau N-acetilglucozamina) de pe suprafaţa unui număr mare de microorganisme: bacterii, virusuri, protozoare, fungi.

Forma circulantă (oligomerică) de MBL formează un complex funcţional cu MASP (1, 2, 3), serin proteaze cu structură asemănătoare C1r/C1s, cu funcţia de clivare proteolitică a C4, C2 şi C3. După legarea MBL de suprafaţa microbiană, acest complex devine activ enzimatic, cu activarea complementului independent de calea clasică sau alternativă. Fixarea MBL de microorganisme, cu activarea secundară a sistemului complementului, are ca rezultat eliminarea rapidă a acestora de către celulele fagocitare. În plus, complexele MBL-microorganisme se pot lega direct de fagocite prin intermediul receptorilor pentru colectine de pe suprafaţa celulelor fagocitare.

Ca parte a sistemului înnăscut de apărare, MBL este important în perioada imediat după naştere când concentraţia anticorpilor materni scade şi producţia proprie de imunoglobuline IgG nu a început încă. Astfel, concentraţia sa creşte în primele săptămâni după naştere de la o valoare de 1000 ng/mL până la un maxim de 2500 ng/mL, ca apoi să scadă la o concentraţie în jurul valorii de 1700 ng/mL la adult. MBL joacă însă un rol important la orice vârstă în contactul iniţial cu microorganismele, înainte că nivelul de imunoglobuline IgM să înceapă să crească.

MBL este codificat de gena MBL2, situată pe cromozomul 10, care prezintă 4 variante alelice cunoscute: tipul sălbatic (A) şi 3 forme mutante B, C şi D, produse de mutaţii punctifome la nivelul exonului 1. Prezenţa acestor mutaţii se asociază cu o activitate de opsonofagocitoză redusă şi o concentraţie scăzută a nivelului seric de MBL. Formele mutante de MBL formează cu dificultate oligomeri şi au o capacitate redusă de activare a sistemului complementului.

Incidența deficitului de MBL este relativ crescută (aproximativ 20-25% din populaţie) comparativ cu alte deficienţe ale sistemului complementului. Pacienţii cu deficit de MBL prezintă o susceptibilitate crescută faţă de infecţii (de exemplu: otită, pneumonie, gastroenterită, meningită, osteomielită, septicemie), mai ales când se asociază şi alte anomalii ale sistemului imun (de exemplu, deficienţe ale claselor/subclaselor de imunoglobuline, imunitate dobândită imatur – primele luni de viaţă, imunosupresie post-transplant/chimioterapie). Deficitul de MBL este asociat şi cu o evoluţie mai severă a bolilor autoimune (precum lupusul eritematos diseminat sau artrita reumatoidă) sau cu un prognostic nefavorabil în cazul pacienţilor cu fibroză chistică. Deşi deficitul de MBL are un determinism genetic, manifestările clinice sunt influenţate şi de o serie de alţi factori, într-o manieră incomplet înţeleasă până în prezent.

Indicaţii clinice

Această analiză medicală de laborator poate fi recomandată pentru:

• Evaluarea pacienţilor cu infecţii recurente în antecedente
• Identificarea defectelor imune şi aprecierea prognosticului în cazul situaţiilor în care se impun măsuri terapeutice sau profilactice mai ample şi mai susţinute (pacienţi imunosupresați, inclusiv pacienţii aflaţi sub tratament chimioterapic sau cei cu fibroză chistică, lupus eritematos sistemic sau artrită reumatoidă).

• www.ncbi.nlm.nih.gov
• www.rarediseases.info.nih.gov
• www.ghr.nlm.nih.gov