Anticorpi anti virus hepatic Delta (HDV) totali

Virusul hepatic Delta (VHD) este un virus defectiv cu un genom ARN. El nu se poatereplica singur, astfel, pentru a putea forma noi particule virale, necesitaprezenta unui virus „ajutător“.Acest virus „helper“ este virusul hepatic B (VHB), VHD multiplicându-se în celulele infectate cu VHB.Infectarea cu VHD este dependentă de existenţă în organismul infectat a VHB.

Virusul hepatitei Delta este prezent în întreaga lume, distribuţia fiind asemănătoare cu cea a VHB. Virusul Delta se transmite pe cale parenterală, prin manevre medicale sau nemedicale care folosesc instrumentar sau substanţe incorect sau incomplet sterilizate, contact sexual neprotejat, transmiterea perinatală fiind rară.

În raport cronologic, infecţia cu VHD poate surveni ca şi:

• coinfectie, când cele două virusuri pătrund concomitent în organism (au aceleași modalități de transmitere)
• suprainfectie, când infecţia cu VHD apare la o persoană deja infectată cronic cu VHB

Semnificație clinică

Coinfectia are prognostic mai bun decât suprainfecţia, VHB trebuie să stabilească mai întâi el infecţia pentru că VHD să se poată multiplica. Majoritatea pacienţilor(90%) dezvoltă o hepatită acută cu evoluţie autolimitată şi mai puţin de 10% din cazuri se cronicizează. Numai 2-4% vor manifestă hepatită fulminantă. Suprainfecţia are o evoluţie mult mai severă, organismul fiind deja infectat cu VHB, VHD se poate multiplica imediat. Se declanşează o hepatită acută care la aproximativ jumătate dintre cazuri se poate vindeca. Un procent ridicat 10-40% (sau 50-90% după alţi autori) se cronicizează, iar 10-20% dezvoltă forme fulminante. Determinarea markerilor serologici specifici HDV (Ag HDV, Ac. anti HDV) reprezintă un instrument important pentru stabilirea agentului etiologic şi pentru monitorizarea şi tratamentul persoanelor infectate.

Detectarea anticorpilor totali anti HDV permite stabilirea etiologiei hepatitei virale şi monitorizarea apariţiei seroconversiei.

Referinţele metode de lucru