Anticorpi anti virus varicelo-zosterian IgM

Generalități

Virusul varicelo - zosterian (VZV), care face parte din familia Herpesviridae, este agentul etiologic al varicelei. Perioada de incubaţie este de 2 săptămâni. Varicelă (vărsatul de vânt) este o boală virală acută, cu un grad ridicat de contagiozitate, cu prevalenţă sezonieră iarna şi primăvara, caracterizată prin apariţia unui exantem vezicular generalizat, adesea însoţit de febră. Deşi în copilărie se manifestă de cele mai multe ori ca o afecţiune minoră, varicela tinde să aibă o evoluţie mai severă la adulţi şi poate fi fatală, în special la nou-născuţi şi la subiecţii imunocompromişi.

În urma primoinfecţiei virusul rămâne în stare latentă în ganglionii nervoşi, iar după reactivarea ulterioară, VZV poate cauza zona zoster, o boală care afectează în principal bătrânii şi persoanele imunocompromise, care se manifestă prin erupţii dureroase, circumscrise, ale unor leziuni veziculare, cu inflamaţia rădăcinii dorsale asociate sau a ganglionilor nervilor cranieni senzitivi. Apărută la femeile gravide, varicela poate conduce la afectarea severă şi chiar fatală a nou-născutului.

Infecția în sarcină

O infecţie care apare în primele patru luni de sarcină poate cauza malformaţii ale copilului, în timp ce o infecţie care apare în perioada perinatală poate cauza infecţii cu risc vital pentru nou-născut. Evaluarea statusului imun specific al VZV poate servi pentru orientarea managementului pacienţilor imunodeprimati şi a administrării agenţilor antivirali.

Indicații clinice

În cazul primoinfecţiei anticorpii de tip IgM şi IgG anti VZV sunt detectabili la 3-5 zile de la debutul bolii şi ating un maxim în 1-2 săptămâni. În cazul varicelei, anticorpii de tip IgM pot persista 4-8 săptămâni.

Prezenţa anticorpilor specifici tip IgM trebuie interpretată cu prudenţă, aceştia sunt prezenţi în varicela acută, în aproximativ 50% din cazurile de zona zoster, dar şi în cazul stimulării policlonale nespecifice a sistemului imunitar(diverse vaccinuri etc.).

Diagnosticul infecţiei acute se bazează în principal pe prezenţa anticorpilor IgM specifici şi pe evidenţierea seroconversiei anticorpilor IgG. În cazul zonei zoster se observă o creşterea semnificativă a titrului anticorpilor IgG (două probe recoltate la interval de 15 zile).

Anticorpii specifici de tip IgM nu sunt prezenţi în mod constant.

Bibliografie

Referinţele metodei de lucru

Metode și materiale folosite

  • Sinonime
    varicelă, VZV
  • Metoda
    Chemiluminiscență
  • Material uzual
    ser
  • Transport (temp. °C)
    2 - 8
  • Stabilitatea probei
    7 zile la 2-8°C, > 7 zile la -20°C
  • Cantitate minimă
    1 ml
  • Frecvența
    zilnic
Anticorpi anti virus varicelo-zosterian IgM
88 LEI
Adaugă analiza

Articole și noutăți

  • Coenzima Q10: ce este și cum poate contribui la sănătatea ta

    Coenzima Q10: ce este și cum poate contribui la sănătatea ta

    Coenzima Q10 (CoQ10) este un compus natural esențial pentru funcționarea optimă a organismului uman. Este prezentă în fiecare celulă, având un rol crucial în producerea de energie și protejarea celulelor împotriva stresului oxidativ. În acest articol, vom explora beneficiile CoQ10, utilizările sale ...
  • Alergiile: cauze, manifestări, ce simptome au, testare și cum le tratezi

    Alergiile: cauze, manifestări, ce simptome au, testare și cum le tratezi

    Alergiile sunt reacții exagerate ale organismului, ca urmare a intrării în contact cu anumite substanțe din mediul înconjurător. Sistemul imunitar al persoanelor predispuse la alergii tratează aceste substanțe ca fiind străine, astfel că acționează împotriva lor și declanșează un răspuns imun. Acest...
  • Cancerul mamar: simptome, investigații și tratamente recomandate

    Cancerul mamar: simptome, investigații și tratamente recomandate

    Cancerul la sân este un tip de cancer care apare în ţesuturile sânului, de obicei la nivelul ductelor (tubulii care transportă laptele către mamelon) sau lobulilor (glandele care produc laptele). Cancerul la sân este cea mai frecventă cauză de deces provocat de cancer în rândul femeilor și apare cel...
  • Progesteronul: de la ciclul menstrual la sarcină - ce trebuie să știi

    Progesteronul: de la ciclul menstrual la sarcină - ce trebuie să știi

    Progesteronul este un hormon-cheie în corpul femeii. Acesta joacă roluri esențiale nu doar în ciclul menstrual și sarcină, dar influențează și starea ta de spirit și multe alte aspecte ale sănătății. În acest articol vei putea descoperi informații de bază despre progesteron, funcțiile sale și cum te...
  • Sănătatea rinichilor: informații esențiale despre sănătatea renală

    Sănătatea rinichilor: informații esențiale despre sănătatea renală

    Rinichii sunt organe esențiale pentru menținerea sănătății generale a organismului, având roluri vitale în filtrarea sângelui, reglarea echilibrului fluidelor și producția de hormoni. Deși adesea este neglijat, acest „filtru natural” contribuie semnificativ la detoxifierea organismului și la menține...
  • Vitamina A: beneficii, surse și analize medicale

    Vitamina A: beneficii, surse și analize medicale

    Vitamina A este un nutrient esențial pentru sănătatea generală, având un rol vital în menținerea vederii, susținerea sistemului imunitar, sănătatea pielii și dezvoltarea celulară. În acest articol, vei descoperi ce este vitamina A, beneficiile sale, simptomele deficitului sau excesului, sursele alim...
  • Sinuzita: tipuri, cauze, simptome, diagnostic, tratament

    Sinuzita: tipuri, cauze, simptome, diagnostic, tratament

    Sinuzita reprezintă infecția sinusurilor paranazale, ocluzia orificiilor de comunicare sinusale și inflamația mucoasei nazale și paranazale.

    Sinuzita este o importantă afecțiune ORL, cu o incidență mare, cu o evoluție trenantă, afectând în mod direct calitatea vieții pacienților diagnosticați, nece...
  • Microbiomul vaginal: cheia către sănătatea vaginală și reproductivă

    Microbiomul vaginal: cheia către sănătatea vaginală și reproductivă

    O floră vaginală echilibrată reprezintă prima linie de apărare împotriva infecțiilor urogenitale, jucând un rol esențial în sănătatea vaginală și reproductivă. 

    Microbiomul vaginal este un sistem complex și dinamic de microorganisme care se dezvoltă în mediul vaginal. Flora vaginală este compusă, î...
  • Microbiomul intestinal: calea către o sănătate optimă

    Microbiomul intestinal: calea către o sănătate optimă

    Intestinul uman găzduiește trilioane de microorganisme care, împreună, sunt cunoscute sub numele de microbiom intestinal. Acest ecosistem complex joacă un rol fundamental în menținerea unei stări de sănătate optime, influențând difestia, funcția imunitară și multe alte procese. În prezent, mare part...
Vezi toate articolele

Întrebări frecvente

  • Care este diferența dintre un laborator Bioclinica și un centru de recoltare Bioclinica?

  • În cât timp se eliberează buletinele de rezultate pentru analize?

  • Pot ridica un buletin de analize care nu este al meu?