Hipofiza (glanda pituitara), roluri și afecțiuni asociate

Hipofiza, cunoscută și sub denumirea de glandă pituitară, este un organ endocrin care, deși este de dimensiuni extrem de mici, deține o multitudine de funcții esențiale pentru funcționarea normală a organismului. Aceasta își secretă proprii hormoni, dar influențează și funcția secretorie a celorlalte glande endocrine, astfel că este considerată cel mai important organ endocrin. Află, în cele ce urmează, ce roluri îndeplinește hipofiza, care sunt afecțiunile asociate ei, ce simptomatologie apare odată cu funcționarea ei defectuoasă și cum se diagnostichează și tratează eventualele patologii.

Anatomia glandei hipofize

Glanda pituitară este un organ de dimensiuni mici (aproximativ cât un bob de mazăre), situat la baza creierului, imediat sub hipotalamus. Locul său precis are o denumire anatomică, „șaua turcească“, ce reprezintă o cavitate la nivelul osului sfenoid, pe care glanda o ocupă.

Hipofiza este împărțită în două zone (lobi), diferite atât din punct de vedere anatomic, cât și funcțional. Acestea poartă numele de hipofiză anterioară (adenohipofiză) și hipofiză posterioară (neurohipofiză).

Legătura dintre hipotalamus și glanda pituitară este una extrem de importantă și se realizează prin intermediul unui ax vasculo-nervos, numit tijă pituitară. Cu ajutorul ei, hipotalamusul poate secreta hormoni pe care îi trimite la nivelul hipofizei anterioare, prin traseul vascular al tijei, și, de asemenea, transmite impulsuri nervoase către hipofiza posterioară, prin intermediul traseului nervos.

Rolurile glandei hipofize

Fiecare lob al glandei pituitare are funcții bine delimitate. La modul general, aceștia secretă hormoni pe care îi trimit mai departe în circulație și care pot avea activitate directă sau pot influența activitatea altor glande endocrine.

Lobul anterior (adenohipofiza)

Adenohipofiza este responsabilă pentru secreția mai multor hormoni, precum:

• Hormonul de creștere (STH) - influențează dezvoltarea sistemului muscular, osteoarticular, precum și distribuția țesutului adipos (grăsimii corporale);
• Prolactina (PRL) - implicată în multiple procese: fertilitate, funcționarea normală a ovarelor și testiculelor, ciclul menstrual, precum și în secreția lactată la femeile care au născut și alăptează;

• Hormonul adrenocorticotrop (ACTH) - stimulează secreția cortizolului;
• Hormonul de stimulare tiroidiană (TSH) - stimulează activitatea secretorie a glandei tiroide, un organ endocrin extrem de important în reglarea întregului metabolism;
• Hormonul foliculostimulant (FSH) - hormon implicat în fertilitate, responsabil pentru producerea lichidului spermatic și stimularea secreției ovariene de hormoni estrogeni;
• Hormonul luteinizant (LH) - un alt hormon important în fertilitate, responsabil pentru stimularea ovulației și secreția testosteronului.

Lobul posterior (neurohipofiza)

Neurohipofiza este responsabilă pentru secreția a doi hormoni principali:

Hormonul antidiuretic (ADH, vasopresina) - menține presiunea arterială prin reglarea cantității de apă și a nivelului de sodiu din vasele de sânge;

Oxitocina (sau ocitocina) - implicată în procesul nașterii, prin provocarea contracțiilor din timpul travaliului, precum și în procesul de alăptare, prin favorizarea ejecției laptelui.

Afecțiunile asociate și simptomatologia lor

Există o serie de multiple afecțiuni care pot fi asociate cu o funcționare defectuoasă a glandei pituitare, dat fiind numărul mare de procese fiziologice în care aceasta este implicată. Cele mai întâlnite dintre ele sunt:

• Hipopituitarismul - reprezintă o afecțiune globală, tradusă prin secreția insuficientă de hormoni;
• Acromegalia - secreția în exces a hormonului de creștere începând cu perioada adolescenței;
• Prolactinomul - este o tumoră ce secretă prolactină în exces;
• Sindromul Cushing - este o patologie prin care se secretă în exces hormonul adrenocorticotrop și care determină, drept consecință, stimularea în exces a secreției de cortizol;
• Galactoreea - secreția lactată patologică, prezentă atât la femei, cât și la bărbați;
• Diabetul insipid - apare ca urmare a lipsei secreției de hormon antidiuretic, fapt ce se manifestă prin pierderi excesive de lichide prin urină, urmate de sete profundă, constantă;

• Altele - hipofizita autoimună (limfocitară), craniofaringiomul, sindromul MEN (neoplazia endocrină multiplă).

Afecțiunile hipofizare pot apărea și ca urmare a traumatismelor craniene, hemoragiilor sau în urma unor tratamente medicamentoase. Totuși, cel mai des, acestea sunt cauza dezvoltării unei tumori benigne, numite adenom hipofizar. Acesta se împarte în secretor și nesecretor. Cel secretor influențează funcția hormonală, pe când cel nesecretor nu o afectează și este identificabil doar când crește excesiv în dimensiuni, determinând o compresie marcată a structurilor din jur.

Simptomatologia resimțită în cazul afecțiunilor hipofizei poate fi dată de către compresia tumorii (dureri de cap, tulburări de vedere) sau poate fi specifică secreției defectuoase de hormoni, cu manifestări ce pot include:

• Oboseală marcată și stări de amețeală;
• Slăbiciune musculară;
• Tulburări ale menstruației;
• Disfuncție erectilă;
• Tulburări de fertilitate (sau chiar infertilitate);
• Dezvoltare incompletă a organelor reproducătoare;
• Producere și ejecție insuficiente de lapte matern;
• Stare psihică alterată (iritabilitate, schimbare bruscă a stării de spirit, depresie);
• Piele uscată.

Diagnostic și tratament

Dată fiind multitudinea de hormoni ale căror secreție și activitate sunt influențate de către hipofiză, precum și gama largă de manifestări clinice prezente în cazul unei patologii pituitare, diagnosticul poate fi unul complex. Astfel, în sprijinul istoricului medical și examenului fizic complet, vin mai multe investigații ajutătoare:

1. Teste pentru evaluarea nivelului de hormoni la momentul recoltării - sunt teste de sânge, de urina și din salivă;

• Teste dinamice - evaluează funcția de secreție și supresie hormonală (ex: administrarea de hormon de creștere);
• Teste imagistice (radiografie, RMN) - folosite pentru identificarea unei tumori hipofizare și evaluarea compresiei pe țesuturile din jur.

Tratamentul în cazul adenomului hipofizar este țintit asupra micșorării tumorii și prevenirii compresiei asupra structurilor din jur. Acest fapt se realizează cu ajutorul:

Radioterapiei - poate fi unicul tratament sau poate fi neoadjuvant (înaintea operației); Tratamentului medicamentos - folosit pentru restabilirea balanței hormonale și diminuarea simptomatologiei;

Tratamentului chirurgical - scopul intervenției este de a extirpa tumora, cu speranța că aceasta nu va recidiva.

În concluzie, hipofiza este o glandă endocrină ce deține o funcție extrem de importantă în organism. Rolurile pe care aceasta le îndeplinește sunt indispensabile, iar o afectare a ei poate avea răsunet asupra mai multor organe și sisteme, astfel că, la prezentarea oricărui simptom ce poate indica o patologie pituitară, este esențial să se efectueze un consult medical, pentru identificarea cât mai rapidă a problemei și instituirea unei scheme terapeutice optime.

Sursa foto: Shutterstock

Bibliografie:

• Glanda pituitară https://my.clevelandclinic.org/health/articles/21459-pituitary-gland
• Glanda pituitară. Anatomie https://www.hopkinsmedicine.org/health/conditions-and-diseases/the-pituitary-gland
• Ce este glanda pituitară https://www.pituitary.org.uk/information/what-is-the-pituitary-gland/
• Afecțiunile hipofizare https://www.ohsu.edu/brain-institute/understanding-pituitary-disorders
• Diagnostic și tratament https://www.ohsu.edu/brain-institute/pituitary-disorders-diagnosis-and-treatment