Hepatita virală C (HVC): transmitere, cauze, diagnostic, tratament, prevenție
Hepatita C este o boală de ficat cauzată de virusul hepatitei C. Virusul poate provoca atât infecție acută cât și hepatită cronică, variind ca severitate de la o boală ușoară cu durată de câteva săptamâni la o boală gravă, pe tot parcursul vieții. Hepatita cronică virală C este o afecţiune inflamatorie a ficatului, cauzată de virusul hepatitei C, care durează 6 luni sau mai mult, cu potenţial evolutiv spre ciroză.
Cuprins articol
Ce este hepatita C?
Virusul hepatitei C (VHC) reprezintă una dintre cele mai frecvente cauze ale bolii hepatice progresive. Impactul infecţiei virale asupra ţesutului hepatic variază de la leziuni histologice minime până la fibroză intensă şi ciroză, cu apariţia carcinomului hepatocelular. Modalităţile de transmitere sunt reprezentate de transfuzii sanguine, intervenţii chirurgicale, tratamente stomatologice, consumul de droguri intravenoase, relaţii sexuale neprotejate, perinatal. Răspunsul imun umoral este slab şi inconstant, anticorpii evidenţiindu-se la 5-6 săptămâni postinfecţie, cu o activitate protectoare greu de evaluat. Un procent însemnat de persoane infectate cu VHC au o evoluţie cronică, răspunsul imun fiind incapabil să realizeze eliminarea virusului.
Hepatitele B și C sunt responsabile pentru 2 din 3 decese cauzate de cancer la ficat la nivel mondial. În ultimii ani se înregistrează o creştere dramatică a cazurilor din cauză că boala poate rămâne mulţi ani fără simptome, dar până în prezent nu s-a identificat un vaccin eficient.
Hepatita C este o boală asimptomatică până în stadiile tardive. Singura modalitate de a depista o infecție cu VHC este testarea pentru depistarea anticorpilor anti VHC.
Cauze și factori de risc
Infecția cu virus C (hepatita C) este o boală transmisibilă. Toate persoanele infectate cu acest virus au potențialul de a-l transmite altor persoane, dar numai prin contact sanguin. Cu măsurile corecte de preventie, această transmitere poate fi evitată. Virusul hepatic C este un virus cu transmitere sanguină care supraviețuiește în sângele uscat mai mult decât alte virusuri, de exemplu HIV, uneori chiar până la 3 luni. Virusul se transmite doar prin intermediul sângelui contaminat.
Transmitere
Virusul hepatitei C (VHC) se transmite prin contactul direct cu sângele infectat. HVC se transmite de 10 ori mai uşor decât HIV şi poate supravieţui la temperatura camerei, pe diverse suprafeţe din mediul înconjurător, cel puţin 16 ore.
Hepatita C se transmite parenteral prin transfuzii de sânge sau produse de sânge, instrumentar medical inadecvat sterilizat, consum de droguri injectabile (fără asigurarea seringilor şi acelor de unică folosinţă) şi mai rar, prin transmitere sexuală şi verticală.
Cele mai frecvente căi de transmitere pentru virusul hepatitei C:
- Transfuziile de sânge și produse din sânge, fără testarea prealabilă a sângelui utilizat
- Intervențiile medicale sau dentare, fără sterilizarea adecvată a echipamentului
- Tratament injectabil necorespunzător în unitățile de asistență medicală
- Schimbul de echipamente pentru injectarea/prizarea drogurilor
- Schimbul de aparate de ras, periuțe de dinți sau alte articole de uz casnic (acestea pot avea pe suprafața lor urme microscopice de sânge)
- Tatuaj și piercing, dacă se face cu echipamente nesterilizate
- De la mamă la copil în timpul nașterii
Virusul hepatitei C (VHC) NU se transmite prin:
- aer, strănut, tuse
- alăptat
- îmbrățișări, sărut, contact obișnuit
- apă sau alimente
- tacâmuri, veselă, pahare
- folosirea toaletelor
Transmiterea principală rămâne contactul cu sângele infectat, însă studiile recente subliniază importanța transmiterii perinatale (de la mamă la copil), mai frecventă decât se estima anterior. Riscul transmiterii sexuale este scăzut, dar crescut în cazul persoanelor seropozitive pentru HIV sau cu parteneri multipli. Măsurile preventive includ testarea periodică a persoanelor cu risc crescut, evitarea folosirii obiectelor personale în comun, utilizarea de echipamente sterile în cabinete medicale și centre de tatuaj/piercing.
Simptome
Multe persoane cu hepatită cronică C sunt complet asimptomatice. Atunci când simptomele sunt prezente, sunt de obicei uşoare, nespecifice şi intermitente, incluzând: oboseală, sensibilitate sau disconfort la nivelul hipocondrului drept, greaţă, scăderea apetitului alimentar, dureri musculare, dureri articulare.
Absența simptomelor poate persista zeci de ani, timp în care boala poate evolua către ciroză. Ciroza determină tulburarea funcțiilor ficatului, ceea ce poate duce la următoarele simptome:
- Retenția de lichid la nivelul abdomenului (ascita), la nivelul picioarelor sau a întregului organism
- Icter persistent
- Oboseală, tulburări ale somnului
- Mâncărimi ale pielii (prurit)
- Scăderea apetitului, pierderea în greutate
- Vărsături cu sânge
- Tulburări ale stării de conștiență, confuzie, letargie, halucinații – în stadiile avansate ale cirozei decompensate (encefalopatia hepatică)
Complicațiile hepatitei cronice virale C sunt:
- ciroza hepatică - se dezvoltă la 20% dintre cazuri
- insuficiența hepatică – pe măsură ce ciroza evoluează are loc diminuarea funcțiilor hepatice
- cancerul hepatocelular
Diagnostic
În absența unor simptome evidente, virusul hepatitei C este rareori depistat în faze incipiente. De cele mai multe ori, simptomele apar la ani distanță de la instalarea formei cronice, când afectarea hepatică este severă.
Se recomandă screening universal pentru hepatita C la toți adulții cel puțin o dată în viață și la femeile gravide la fiecare sarcină. Screeningul este necesar chiar și în lipsa simptomelor, deoarece mulți pacienți sunt asimptomatici. Bolile hepatice avansate pot fi prevenite prin diagnosticarea timpuriu. Testarea începe cu testul de anticorpi anti-HCV, urmată de testul ARN viral pentru confirmarea infecției active. Genotiparea virusului nu mai este necesară în mod obișnuit pentru stabilirea tratamentului, deoarece terapiile actuale sunt eficiente pe toate genotipurile.
Diagnosticul hepatitei C se pune prin utilizarea testelor biochimice, serologice, hematologice și moleculare (ARN VHC). La acestea se adaugă investigaţii imagistice - ecografia abdominală, investigaţii ale gradului de fibroză hepatică sau alte metode neinvazive.
Tratament pentru hepatita C
Spre deosebire de hepatitele A și B, pentru hepatita C nu există vaccin preventiv. Tratamentul poate vindeca infecția cu virusul hepatitei C. Există o utilizare tot mai mare de medicamente antivirale care acționează direct (AAD). Scopul terapiei antivirale este de a vindeca infecţia cu VHC prin eliminarea virusului, obţinerea unui răspuns virusologic susţinut (RVS) ce semnifică ARN-VHC negativ la 6 luni după terminarea terapiei antivirale.
Recomandarea actuală este administrarea de antivirale directe (DAA) orale, care au o rată de vindecare de peste 95% în 8-12 săptămâni, cu efecte secundare reduse. Aceste tratamente sunt eficiente indiferent de genotip, accesibile și aprobate pentru copii cu vârsta peste 3 ani. Este important de menționat că aceste terapii au transformat prognosticul hepatitei C și fac parte din obiectivele de eliminare a bolii la nivel global.
Prevenire
Pentru a reduce riscul de expunere este necesar să se evite schimbul de ace și alte elemente, cum ar fi periuțe de dinți, aparate de ras sau foarfece de unghii cu o persoană infectată. În caz de tatuaj sau piercing, se recomandă doar unitățile cu autorizație de funcționare. În lipsa unui vaccin antiHVC, prevenţia este nespecifică prin reducerea expunerii, screening-ul donatorilor de sânge şi organe, creşterea siguranţei produselor transfuzabile, decontaminarea/sterilizarea adecvată în mediul de spital, asigurarea seringilor/acelor de unică folosinţă, utilizarea obiectelor de igienă personală strict individualizate, conduită sexuală protejată.
Măsuri pentru reducerea riscului transmiterii infecţiei cu virusul hepatic C altor persoane:
- nu donați sânge, organe, țesuturi, lichid seminal
- nu folosiți periuțe de dinți, lame de bărbierit sau alte articole personale, care ar putea avea sânge pe ele
- bandajați leziunile de pe piele
- discutați cu partenerii sexuali despre riscul transmiterii infecției prin contact sexual
Regim igieno-dietetic pentru un ficat sănătos
- Mese echilibrate, sănătoase, variate (cereale integrale, fructe, legume, proteine)
- Păstrarea unui orar regulat al meselor, dese și reduse cantitativ
- Menținerea unei greutăți corporale optime
- Evitarea mâncărurile grase, sărate și îndulcite
- Hidratare optimă
- Evitarea alcoolul
- Evitarea suplimentelor alimentare care suprasolicită ficatul
- Exerciții fizice regulate
