Hepatita virală G
Cuprins articol
Generalități
În 1996 a fost izolat de la pacienţii cu hepatită posttransfuzională, virusul hepatic G (VHG). VHG aparţine familiei Flaviviridae, la fel ca şi virusul hepatic C.
Transmiterea este parenterală, prin expunere la transfuzii de sânge, administrare de droguri intravenos şi hemodializă. Deoarece calea de transmitere este comună, coinfecția VHG-VHB și VHG-VHC, VHG-HIV este frecventă. Frecvența coinfecției VHG este de 6% pentru VHB, 15% pentru VHC şi 35% pentru HIV.
Virusul hepatic G este cauza unor hepatite acute şi cronice similare, dar mai blânde decât hepatita cu virus C. Rolul VHG în stabilirea hepatitei nu este încă bine precizat, dar se pare că poate cauza infecţii cronice care pot să dureze zeci de ani. Aproximativ 60-70% din persoanele infectate elimină virusul și dezvoltă anticorpi.
Analize medicale recomandate:
ARN virus hepatic GVHG este identificat prin detecţia ARN-ului viral din ser sau plasmă, prin Real Time PCR.
