Parvovirus B19 (boala obrajilor pălmuiți, eritemul infecțios, boala a cincea) - generalități, simptome, analize medicale
Generalități
Boala obrajilor pălmuiți prezintă o varietate de manifestări clinice în funcție de statusul imun al organismului. Infecția cu Parvovirus B19 este diferită de parvoviroza care apare la câini și pisici. Infecția apare cel mai frecvent la copiii preșcolari sau școlari, în special primăvara și iarna.
Cum se transmite boala?
Este o afecțiune foarte contagioasă, cu transmitere pe cale aerogenă, prin intermediul secrețiilor nazele și a contactului direct cu suprafețe contaminate.
Cum se manifestă boala?
20% dintre persoanele infectate sunt asimptomatice. Cea mai frecventă manifestare clinică este reprezentată de eritemul infecțios; 5 – 7 zile de febră, coriză, greață, diaree urmată de erupţia la nivelul feţei (boala obrajilor pălmuiți). În cazul infecției la adulți boala se poate manifesta prin dureri la nivelul articulațiilor, cu o durată de 1 până la 3 săptămâni.