Rubeola (pojărel)

Generalități

Rubeola, denumită popular pojarul mic sau pojărel, este o boală infecțioasă contagioasă produsă de virusul rubeolic și are cea mai ușoară evoluție dintre bolile eruptive ale copilăriei. Este inofensivă pentru copiii născuți, dar este foarte periculoasă pentru cei nenăscuți.

Cum se transmite?

Se transmite ușor pe cale respiratorii (strănut, tuse etc.). Persoanele infectate sunt cel mai contagioase la debutul erupției.

Perioada de incubație este de 12 – 23 de zile. Debutul bolii este fără manifestări vizibile, uneori pacienții pot dezvolta febră ușoară, secreții nazale și durere de cap. La copii se regăsesc de obicei forme ușoare de boală, cu puține manifestări clinice. Primul semn este erupția cutanată, care apare inițial la nivelul feței, apoi se extinde pe restul corpului, cu o durată de 3 zile.

Simptome care pot precede erupția sunt:

• Febră ușoară
• Stare generală alterată
• Adenopatie
• Tuse
• Secreții nazale

La adulți, boala se manifestă prin: febră, cefalee și erupție care apare inițial la nivelul feței și se extinde apoi pe tot restul corpului.

Aproximativ 25 – 50 % dintre persoanele afectate nu dezvoltă simptome.

Care sunt complicațiile bolii?

Până la 70% dintre femeile care dezvoltă boala pot prezenta artrită. Rareori, infecția cu virusul rubeolic poate determina simptome severe. Rubeola la femeile gravide ridică cele mai severe probleme. Dacă apariția bolii este în primele 12 săptămâni de sarcină, poate determina (20-40%) dintre cazuri apariția rubeolei congenitale, care se manifestă prin: avort spontan, malformații (cardiace, la nivelul ochilor și a urechilor) precum și boală congenitală cronică evolutivă care se caracterizează prin: purpură trombocitopenică (puncte mici, roșii care nu dispar la apăsare), anemie, afectare splenică, hepatică, osoasă și a inimii.

Analize medicale de laborator

• momentul optim pentru detectarea unei infecții acute cu virus rubeolic titrului anticorpilor IgM este la 5 zile după apariția erupției.

• indică o expunerea anterioară sau vaccinarea. Probele recoltate în fazele precoce ale infecției acute pot să nu prezinte anticorpi specifici de tip IgG. În cazul reinfecțiilor, anticorpii IgM sunt prezenți la nivele scăzute/nedetectabile, dar titrul IgG crește semnificativ.

• în unele cazuri nu este suficientă determinarea anticorpilor anti virus rubeolic IgM, deoarece prezenţa acestora se poate datora persistenţei IgM sau a unei reinfecţii asimptomatice, fără risc pentru făt. Determinarea avidităţii anticorpilor IgG anti virus rubeolic este utilă în aceste cazuri, deoarece s-a demonstrat că aviditatea este scăzută în faza acută a infecţiei şi creşte în timp. Testul permite diferenţierea anticorpilor cu aviditate scăzută (produşi în stadiile precoce ale infecţiei) de anticorpii cu aviditate crescută (caracteristici infecţiilor mai vechi). Aviditatea evidenţiază puterea legăturii dintre anticorpii IgG anti virus rubeolic şi un antigen fixat de faza solidă. Astfel, în cursul reacţiei imunoenzimatice, se formează legături de tip antigen-anticorp. Spălarea cu agent de disociere schimbă aceste legături, astfel încât anticorpii cu aviditate crescută rămân legaţi la faza solidă şi sunt detectaţi, în timp ce anticorpii cu aviditate scăzută sunt eliminaţi. Pentru femeile însărcinate, testarea avidității în primul trimestru de sarcină (riscul pentru malformații este foarte crescut), este foarte utilă pentru excluderea unei infecții cu virusul rubeolic. Nu este utilă determinarea în ultima perioadă de sarcină, deoarece aviditatea va fi crescută în cel de-al 3-lea trimestru dacă a existat infecția în primul trimestru.

Detecția ARN-ului poate fi utilizat pentru confirmarea infecției cu virusul rubeolic.

Bibliografie

• CDC
• Oxford Handbook of infectious diseases and microbiology – 2nd Edition
• Referințele metodei de lucru