Magneziu în urină

Generalităţi

Magneziu, alături de potasiu, este un cation intracelular major. Este cofactor al multor sisteme enzimatice. Toate reacţiile enzimatice dependente de ATP necesită magneziu ca şi cofactor. Aproximativ 70% din ionii de magneziu sunt depozitaţi în sistemul osos, restul fiind implicaţi în procese metabolice intermediare. Doar aproximativ 1% din cantitatea totală de magneziu se găseşte în lichidul extracelular. Aproximativ 70% din cantitatea de magneziu este prezentă în formă liberă, restul de 30% fiind legată de proteine (mai ales albumină), citrat și fosfat.

Semnificație clinică

Nivelul magneziului seric este reglat în special la nivel renal. Afecțiunile care interferează cu filtrarea glomerulară determină retenţia magneziului, cu creşterea nivelului seric al acestuia. O parte din magneziul provenit din dietă este excretat în urină, restul ajungând la nivelul tractului gastrointestinal, fiind eliminat cu materiile fecale.

Scăderea magneziului urinar se poate datora reducerii funcţiei renale (deshidratare, acidoza diabetică, boala Addison) sau absorbţiei scăzute (malabsorbţie, hipoparatiroidism). Glomerulonefrita cronică, aldosteronismul şi terapia medicamentoasă (ciclosporina, diuretice tiazidice) determină creşterea excreţiei de magneziu, cu o eliminare crescută a acestuia în urină.