Ce este sindromul de tunel carpian, când apare și cum poate fi tratat

Sindromul de canal carpian reprezintă o neuropatie prin încarcerarea nervului median la nivelul pumnului, exprimată clinic prin tulburări senzitive şi motorii în teritoriul de distribuţie a nervului median, care produc limitări funcţionale în activităţile zilnice ale pacientului.

Tratamentul este iniţial conservator şi include ortezare şi tratament de recuperare cu sau fără injectare de corticosteroizi în canalul carpian, iar în cazul eşecului acestui tratament sau a instalării deficitului motor, se indică tratamentul chirurgical pe cale deschisă sau endoscopică, cu eliberarea nervului median.

Sindromul de tunel carpian este o neuropatie de încarcerare a nervului median la nivelul feţei palmare a pumnului, fiind cea mai frecventă neuropatie de compresie a membrului superior. Frecvent afectarea este bilaterală, deşi mâna dominantă este mai sever vizată. Pacientul prezintă iniţial modificări senzitive la nivelul degetelor 1, 2, 3 şi jumătatea radială a degetului 4 pe faţa palmară, cu senzaţie de arsură, amorţeală, furnicături şi tumefiere, acestea apărând iniţial nocturn. Ulterior apare scăderea forţei musculare şi atrofia eminenţei tenare.

Factorii de risc

Sindromul de canal carpian apare mai frecvent la femei faţă de bărbaţi, la persoanele de vârstă medie (30-60 de ani). Studiile recente arată că prevalenţa sindromului de canal carpian nu este mai mare la utilizatorii intensivi de computer, frecvenţa fiind aceeaşi cu cea din populaţia generală.

Mâna dominantă, care la marea majoritate a populației este cea dreaptă, este predispusă să fie afectată de disfunctionalitățile petrecute în tunelul carpian. Alți factori de risc:

• moștenirea genetică (un tunel carpian îngust poate fi moștenit de la părinți)
• fractură sau dislocare a încheieturii
• diformitate a mâinii sau a încheieturii
• boli din spectrul artritei, precum guta sau artrita reumatoidă
• sarcina
• hemodializa
• obezitatea
• hipotiroidie
• diabet
• alcoolism
• fumatul
• tumoră crescută în tunelul carpian

Semne și simptome

Simptomele sindromului de tunel carpian debutează în mod gradual.

Simptomele clasice ale sindromului de canal carpian cuprind senzaţie de hipoestezie şi parestezii la nivelul feţei palmare şi al degetelor 1, 2, 3 şi jumătatea radială a degetului 4.

Un simptom precoce tipic este trezirea pacientului în timpul nopţii cu senzaţie de amorţeală sau durere la acest nivel, iar în timpul zilei aceste simptome apar în timpul activităţilor care necesită o flexie sau o extensie accentuată sau la mişcări repetitive de flexie-extensie. Durerea şi amorţeala de la nivelul mâinii pot iradia în antebraţ sau pe faţa palmară a pumnului. Simptomele se pot ameliora dacă pacientul scutură de câteva ori mâna sau schimbă poziţia acesteia.

Anumite mişcări repetitive sau susţinute declanşează simptomele, iar unele activităţi din viaţa cotidiană, de exemplu condusul maşinii sau activitatea la computer, devin mai dificile.

Alte simptome care pot apărea sunt senzaţia de tumefiere a mâinii, de tegumente uscate sau reci. În stadiile tardive, paresteziile pot deveni permanente şi apar şi deficite motorii cu scăderea progresivă a forţei musculare, pacientul putând scăpa cu uşurinţă obiectele din mână. În cazuri mai grave, mușchiul de la baza degetului mare se micșorează în mod vizibil.

Persistenţa sindromului de canal carpian limitează activităţile de îmbrăcare şi autoîngrijire.

Diagnostic

Diagnosticul sindromului de tunel carpian este suspectat pe baza simptomelor și a distribuției amorțirii mâinii. Încheietura mâinii poate fi examinată pentru umflare, căldură, sensibilitate, deformare și decolorare.

Prin examinarea fizică se face compararea celor două mâini şi a eminenţei tenare şi hipotenare de la mâna afectată pentru a se observa asimetria. Testele specifice sunt reprezentate de testul Phalen, Tinel şi cele de compresie nervoasă.

Diagnosticul pozitiv al sindromului de canal carpian se face cu ajutorul examenului electromiografic (EMG) şi al studiilor de conducere nervoasă, care pot confirma diagnosticul, determina severitatea, ghida tratamentul, măsura eficienţa acestuia şi exclude alte patologii.

Ecografia de părţi moi poate fi utilizată în confirmarea diagnosticului, arătând creşterea în dimensiuni a nervului median. Un alt test diagnostic este injectarea de corticosteroizi şi anestezic în canalul carpian, iar dacă simptomatologia cedează, acest lucru evidenţiază sindromul de canal carpian.

Radiografia de pumn este utilă pentru a exclude o boală articulară degenerativă sau o fractură la acest nivel.

Probele biologice trebuie efectuate dacă se suspicionează o boală reumatologică sau metabolică şi includ VSH, glicemie, funcţia tiroidiană şi factorul reumatoid.

Tratamentul sindromului de tunel carpian

Tratamente non-chirurgicale

Deşi este un proces gradual, pentru cei mai mulţi oameni, sindromul de tunel carpian se va agrava în timp în lipsa tratamentului adecvat. Medicii recomandă ca tratarea sindromului de tunel carpian să înceapă cât de repede posibil, după diagnosticare.

Purtarea unei orteze

Pacientul va purta o orteză nocturnă de pumn în poziţie neutră, care poate reduce sau anula simptomatologia. Folosirea permanentă a ortezei aduce o îmbunătăţire mai mare a simptomelor, dar este mai greu tolerată de pacient. Majoritatea dintre aceştia vor remarca ameliorarea maximală a simptomelor după 2-3 săptămâni de purtare a ortezei.

Medicamentele antiinflamatoare nesteroidiene pot ajuta la ameliorarea durerii şi a inflamaţiei.

Folosirea antiinflamatoarelor steroidiene pe cale orală are unele beneficii, dar mai mici decât injectarea acestora în canalul carpian.

Injectarea corticoizilor în canalul carpian

Deşi aceste injecţii uşurează adesea simptomele dureroase sau ajută la calmarea unei apariţii a simptomelor, efectul lor este uneori doar temporar.

Alte opțiuni de tratament includ exerciţiile medicale.

Unii pacienţi pot beneficia de exerciţii care ajută glisarea nervului median la nivelul tunelului carpian. Exerciţii specifice pot fi recomandate de medic sau de kinetoterapeut.

Exerciții recomandate la domiciliu

Dacă aveți simptome ușoare este posibil să puteți ameliora durerea cu câteva exerciții simple:

• Scuturați-vă mâna.
• Strângeți și deschideți pumnul, întinzând degetele ca un eventai; întindeți-le cât de mult puteți. Repetați de 10 ori, 3 ture pe zi.
• Atingerea degetului mare. Pe rând, atingeti vârful fiecărui deget cu vârful degetului mare, astfel încât să obtineți un inel format din vârful degetului mare cu fiecare deget în parte. Repetați de 10 ori.
• Întindeți-vă brațul înainte – orizontal – și ridicați palmele perpendicular față de planul corpului, ca atunci când îi arătați cuiva să se oprească - semnul “Stop!” Veți simți un ușor disconfort în braț și palmă, ceea ce înseamnă că exercițiul este executat corect. Repetați de 10 ori.
• Unul dintre cele mai cunoscute exerciții pentru sindromul de tunel carpian în cadrul fizioterapiei este reprezentat de folosirea mingilor antistres. La început se recomandă o minge moale, dar cu timpul puteți folosi o altă minge mai densă și mai dură. Strângeți mingea timp de 5 secunde. Se fac 3 seturi de 10 repetări.

Tratamentul de recuperare se adresează sindromului de suprasolicitare, care exacerbează simptomele sindromului de canal carpian. Terapia ocupaţională este utilă pentru instruirea pacienţilor de a evita mişcările declanşatoare şi a realiza un repaus relativ articular.

Termoterapia rece cu gheaţă poate fi utilizată în perioadele dureroase cu scop antialgic şi antiinflamator. Este necesară şi corectarea acelor poziţii declanşatoare pentru simptomatologia algică.

Utilă este și fizioterapia de joasă frecvenţă (TENS, curent diadinamic), de medie frecvenţă (interfrem) sau de înaltă frecvenţă (laser, ultrasunet, unde scurte în doze aterme, microunde).

Tratament chirugical

Tratamentul chirurgical este recomandat la pacienţii care nu răspund la tratament conservator. Este indicat şi în cazul prezenţei atrofiei musculare sau a deficitului motor de tip pareză/paralizie. Scopul chirurgiei tunelului carpian este de a diminua presiunea prin tăierea ligamentului ce apasă pe nervul median.

Procedura chirurgicală efectuată pentru sindromul de tunel carpian se numeşte “decompresia tunelului carpian”. Există două tehnici chirurgicale diferite pentru a face acest lucru: intervenția pe cale deschisă și tehnicile endoscopice.

Există o recuperare mai rapidă în cazul intervenţiilor pe cale endoscopică, dar ca prognostic nu există diferenţe semnificative.