Osteoporoza, boala oaselor fragile

Osteoporoza este cea mai frecventă afecțiune metabolică localizată la nivelul țesutului osos.

La nivel mondial, riscul de fractură, ca urmare a osteoporozei, este de circa 17% la femei și 6% la bărbați, dar depinde și de o serie de alți factori, în mod special de rasă și vârstă. Incidența fracturilor de șold crește exponențial la persoanele cu vârsta de peste 75 de ani, fiind una dintre principalele cauze de deces ale vârstnicilor.

• Ce este osteoporoza
• Cauzele bolii
• Tipuri de osteoporoză
• Simptomele afecțiunii
• Diagnosticul
• Tratamentul
• Dieta recomandată pentru osteoporoză
• Prevenție

Ce este osteoporoza

Numele acestei afecțiuni vine din greacă (osteon-os, porosis-rarefiere) și înseamnă oase poroase, ceea ce explică foarte simplu și boala în sine. În urma unor dereglări metabolice, în anumite condiții determinate de vârstă și de unii hormoni, se produce un dezechilibru major, care duce la pierderea calciului din oase. Osul este un țesut dur, iar duritatea lui, raportată la masă, vine din structura specifică ce seamănă cu aceea a unui fagure. În osteoporoză, aceste spații din os cresc mult, ceea ce duce la pierderea densității osoase și la fragilizarea acestuia. În plus, stratul exterior al osului, foarte dur, pierde și el foarte mult din rezistență.

Osteoporoza poate apărea la persoane de orice vârstă, dar este mai frecventă la adulți, după vârsta de 50 de ani, cele mai afectate fiind femeile, după menopauza. Simptomele bolii sunt foarte subtile, astfel că boala progresează și determină un risc crescut de fracturi, în timpul desfășurării unor activități de rutină. Cele mai frecvente fracturi apar la coaste și la oasele de la încheieturile mâinii, precum și la nivelul coloanei vertebrale, dar și la oasele șoldului și ale femurului.

Cauzele bolii

Pentru a înțelege mecanismul care duce la apariția osteoporozei, se pornește de la faptul că țesutul osos este viu, deci se schimbă în permanență, iar unele celule osoase mor și se dizolvă, în timp ce altele noi se formează. Concomitent, are loc un proces continuu de remodelare osoasă, astfel că, la fiecare zece ani, sistemul osos este, în mare, înlocuit. Tot acest proces este afectat de mecanismele fiziologice de îmbătrânire, astfel că, prin această continuă transformare, densitatea osoasă scade la fiecare nouă decadă de viață, după un nivel maxim ce este atins în jurul vârstei de 20 de ani. La femei, densitatea osoasă începe să scadă măsurabil, după vârsta de 35 de ani.

Țesutul osos participă direct la metabolismul mineralelor, cele mai importante fiind calciul, magneziul și fosforul. În mod continuu, calciul este extras și depus în țesutul osos. Osteoporoza și precursorul ei, osteopenia (densitatea minerală a oaselor este mai scăzută decât valorile normale, dar nu există risc de fracturi), semnalează un dezechilibru în procesul de remodelare și remineralizare. Țesutul osos este descompus prea repede, iar cel nou se formează prea încet. Rezultă oase fragile, predispuse la fracturi.

Sunt doar parțial cunoscute cauzele care duc la osteoporoză. Cu certitudine se cunoaște că un aport deficitar de calciu poate fi unul dintre factorii declanșatori, dar nu este nici pe departe singurul. Osteoporoza apare ca urmare a unui cumul de factori. Cauzele posibile ale osteoporozei includ următoarele:

• unele afecțiuni medicale, cum ar fi hipertiroidismul;
• utilizarea anumitor medicamente, mai ales din clasa corticosteroizilor, ca terapie pe termen lung;
• menopauza este considerată un factor declanșator pentru osteoporoză, prin scăderea secreției de estrogen și a altor hormoni, pierderea de masă osoasă fiind mai intensă, dar acest fapt singular nu duce neapărat la osteoporoză;
• bărbații pierd, la rândul lor, țesut osos, tot în jurul vârstei de 50 de ani, dar într-un ritm mai lent decât femeile, iar undeva în jurul vârstei de 65-70 de ani, femeile și bărbații prezintă un ritm de scădere a densității osoase aproape identic;
• antecedentele de osteoporoză ale părinților cresc riscul instalării acestei boli, ceea ce arată că afecțiunea are și o componentă genetică;
• alimentația deficitară, combinată cu inactivitatea fizică, reprezintă un factor care agravează procesul de demineralizare osoasă;
• fumatul crește riscul demineralizării, pentru că are efect inhibitor pentru regenerarea celulară, inclusiv pentru cea a țesutului osos, dar și pentru că blochează mecanismul prin care estrogenul/testosteronul mobilizează depunerea de calciu în oase;
• o greutate corporală redusă, o înălțime mică și o structură osoasă cu oase mici și subțiri favorizează boala;
• vârsta este alt element care trebuie luat în calcul, riscul apariției acestei demineralizări cronice fiind real abia după 50 de ani;
• deficitul de calciu, combinat cu un deficit de vitamina D, contribuie la instalarea osteoporozei;
• unele boli pot duce la pierderea osoasă, de la boli genetice (fibroza chistică) și boli digestive la mielom multiplu sau un metabolism aberant al calciului și fosforului;
• alcoolismul este un alt factor care întreține procesele de demineralizare osoasă accelerată.

Osteopenia și osteoporoza

În urma unor teste, se poate pune diagnosticul de osteopenie, care este o afecțiune distinctă de osteoporoză, ce poate apărea și la femei, și la bărbați, la orice vârstă. Spre deosebire de osteoporoză, osteopenia nu este o boală, ci mai degrabă o caracteristică organică, ce se manifestă printr-o densitate osoasă sub cea normală, dar peste cea întâlnită în osteoporoză.

Persoanele care au osteopenie au un risc mai ridicat de a face osteoporoză, dar nu este obligatoriu. Cert este că în cazul în care a fost confirmată aceasta caracteristică, sunt necesare măsuri pentru creșterea densității osoase și o supraveghere atentă a sănătății osoase, mai ales după vârsta de 50 de ani.

Tipuri de osteoporoză Există mai multe tipuri de osteoporoză, în funcție de vârsta la care apare, de factorii care o provoacă și o întrețin, precum și de modul de manifestare al bolii. În principiu, sunt două tipuri de osteoporoză: cea provocată de îmbătrânirea fiziologică, numită primară, și cea secundară, care este efectul unor alte afecțiuni.

Osteoporoza primară - este cea care apare la femei după menopauză (la bărbați, după andropauză). Este de șase ori mai frecventă la femei decât la bărbați. Osteoporoza primară de tip I apare la femei la 10-15 ani de la menopauză. Pierderea structurii osoase prin creșterea resorbției osoase este legată, cel mai probabil, de deficiența de estrogen la femei și de testosteron, la bărbați. Persoanele care suferă de acest tip de osteoporoză prezintă un risc mare de fracturi ale coloanei vertebrale și ale încheieturii mâinii.

Osteoporoza primară de tip II, numită și osteoporoză senilă, este cauzată de un deficit de calciu pe termen lung. Această formă de boală este asociată cu o hiperactivitate a glandelor paratiroide. Instalată, această formă de osteoporoză crește riscul fracturilor de șold.

Osteoporoza secundară se dezvoltă în contextul unor suferințe medicale și al unor medicamente ce intervin în procesele de remodelare osoasă. Scăderea densității oaselor are loc din cauza dezechilibrului dintre producția de os nou și ritmul în care se pierde osul vechi. Acest fapt se produce când apare un dezechilibru al hormonilor glandelor paratiroide. Osteoporoza secundară este frecventă în rândul pacienților care suferă de diabet. Utilizarea pe termen lung a medicamentelor cu corticosteroizi, vitali în unele afecțiuni, crește riscul de a dezvolta acest tip de osteoporoză. Medicamentele antiacide luate pe termen lung, heparina, anticonvulsivele, medicamentele de sinteză, similare hormonului tiroidian, cresc riscul apariției acestui tip de osteoporoză.

Alte cauze ale osteoporozei secundare sunt:

• talasemia - boală genetică, fiind caracterizată prin deficit de hemoglobină;
• mielomul multiplu - o proliferare de origine necunoscută a unor celule sangvine produse de măduva osoasă;
• malabsorbția intestinală - produce un deficit de nutrienți;
• diferitele forme de leucemie;
• bolile ficatului;
• boala osoasă metastatică - denumită cancer osos;
• sindromul lui Marfan - boală genetică relativ rară, care afectează inima și vasele mari (mai ales aorta), manifestată printr-o creștere excesivă în înălțime și o dezvoltare exagerată a membrelor superioare;
• acromegalia - hipersecreția hormonului de creștere, boli hipofizare;
• sindromul Cushing - hiperfuncția hipofizară și exces de cortizol;
• scorbutul - deficit cronic de vitamina C.

Osteogeneza imperfecta - este o boală ereditară, rară, a ţesutului conjunctiv, caracterizată prin fragilitate osoasă. A fost numită și boala oaselor de sticlă, fiind, în fapt, vorba despre o formare imperfectă a țesutului osos, încă din faza vieții intrauterine a fătului. Este o anomalie a producției de colagen, principala proteină fibroasă din os. Osteogeneza imperfecta face ca oasele să se rupă fără niciun motiv aparent.

Osteoporoza juvenilă idiopatică - este o formă rară de osteoporoză, care apare la copii înainte de pubertate sau episodic, în perioadele de creștere accelerată; de regulă, dispare de la sine după instalarea pubertății. Nu se cunoaște cauza exactă a acestei anomalii, care poate produce la puberi o deformare persistentă a coloanei vertebrale (mai ales cifoză).

Simptomele afecțiunii

Boala evoluează fără simptome clare. În unele cazuri, apar dureri de spate, dar acestea pot fi interpretate ca având alte cauze, dureri ale șoldului și ale oaselor lungi. Aceste simptome dureroase nu sunt continue, vin și dispar de la sine, astfel că, de cele mai multe ori, nu sunt luate în seamă.

Un simptom poate fi reprezentat de scăderea în înălțime, mai ales după vârsta de 50 de ani, alături de tendința de a sta cocoșat și de colapsul vertebral al cutiei toracice. Un indice al deficitului de calciu poate fi fragilitatea unghiilor, dar aceasta nu este decât un semn indirect care ar putea sugera complexitatea afecțiunii.

Ideea este că boala evoluează fără semne clare, iar depistarea acesteia riscă să aibă loc în momentul în care apar primele fracturi.

Diagnosticul

Testele care stabilesc densitatea osoasă sunt instrumentul care poate pune diagnosticul de osteoporoză. Existența factorilor favorizanți și, eventual, simptomele difuze ale bolii pot sugera necesitatea efectuării acestor investigații. Ar fi normal, în scop preventiv, ca testul privind densitatea osoasă să fie făcut de toată lumea în jurul vârstei de 50 de ani și repetat, în funcție de rezultat și patologia de ansamblu, după 5-10 ani.

Pentru a confirma suspiciunea de osteoporoză, medicul va analiza istoricul medical și va realiza un examen fizic. De asemenea, se pot efectua teste ale sângelui și urinei, pentru a verifica nivelul de calciu și eventuala pierdere a acestuia prin urină. Testul de confirmare este densitometria osoasă cu raze X cu energie duală (DEXA). Se măsoară densitatea osoasă la încheieturi, șold și coloana vertebrală, acestea fiind cele trei zone cu cel mai mare risc de osteoporoză.

Tratamentul

Dacă se stabilește diagnosticul de osteoporoză, se poate recomanda un plan de tratament, care include medicamente și schimbarea stilului de viață. Medicația utilizată urmărește prevenirea pierderii de masă osoasă, adică a compușilor bifosfonați. Concomitent, trebuie crescut aportul de calciu și vitamina D. În unele cazuri, se pot aplica terapii hormonale cu testosteron la bărbați și estrogen la femei. Terapia cu estrogen la femei, după menopauză, implică o serie de riscuri, precum formarea de cheaguri, boli de inimă și anumite forme de cancer. Aceste tratamente se aplică doar sub stricta supraveghere medicală, în cazuri speciale.

Dieta recomandată pentru osteoporoză

În condițiile în care medicația are multe efecte adverse, alimentația și tratamentele naturiste (și acestea doar cu recomandarea medicului, pentru că sunt surse de hormoni vegetali cu efect identic celor umani) sunt o soluție mai bună, ce oferă rezultate.

Astfel, este obligatoriu un aport crescut de calciu și vitamina D. Calciul este un element cheie pentru densitatea osoasă, iar vitamina D intervine în fixarea acestuia. Sunt indicate și alimentele ce reprezintă surse bune de magneziu și fosfor, precum orezul integral, orezul brun, cerealele integrale.

În dieta recomandată pentru osteoporoză, trebuie incluse cel puțin cinci porții zilnice de fructe și legume (legume verzi, mai ales, citrice și fructe de pădure).

Un aport constant de pește (de apă dulce, de preferat) este util. Foarte importantă este reducerea aportului de sare, zahăr și grăsimi saturate.

Prevenție

Osteoporoza poate fi prevenită. O alimentație corectă și exercițiile fizice regulate pot reduce substanțial riscul apariției bolii.

Mișcarea fizică de rezistență, urcatul scărilor, genuflexiunile, antrenamentele cu greutăți cresc densitatea osoasă, prin efectul de mobilizare al mușchilor care „trag de oase”. Astfel, structura superficială, de rezistență a osului, se întărește.

Exercițiile fizice sunt utile și după ce boala s-a instalat, dar acestea trebuie realizate doar cu supraveghere medicală, în programe bine gândite, pentru a evita orice risc.

Aportul corect, zilnic, de vitamina D și calciu, renunțarea la fumat, limitarea drastică a consumului de alcool și de băuturi carbogazoase dulci sunt modalități bune de prevenire a osteoporozei.

Osteoporoza este o boală degenerativă gravă. Poate avea complicații invalidante, este printre cele mai importante cauze de deces, poate altera grav calitatea vieții și poate transforma un om normal într-un dependent de ajutor, de pe-o zi pe alta.

Sursa foto: shutterstock.com