Scarlatina: transmitere, simptome, diagnostic, tratament, măsuri de prevenție

Scarlatina este o boală infecțioasă bacteriană, determinată de anumite serotipuri de streptococ beta hemolitic de grup A (SGA, Streptococcus pyogenes), care produc toxina eritrogena sau eritrotoxină. Deși scarlatina este de obicei o boală ușoară, trebuie să fie tratată cu antibiotic recomandat de către medic, pentru a reduce riscul de complicații și răspândirea bolii.

Cum se transmite scarlatina

Transmiterea scarlatinei de cele mai dese ori se face prin contact direct, prin intermediul aerului contaminat cu streptococ - infecţie aerogenă. Este posibilă şi transmiterea bolii prin obiecte recent contaminate, sau pe cale digestivă (prin produse lactate contaminate, etc.), leziuni cutanate, inclusiv prin plăgi operatorii sau prin plaga uterină. Sursa de infecție este reprezentată de: omul bolnav cu formă tipică de scarlatină, bolnavii cu angină streptococică, purtătorii nazali sau faringieni de streptococ βhemolitic tip A. Calea de transmitere este cel mai frecvent directă, pe cale aerogenă. Receptivitatea la infecție este generală, dar boala apare excepțional sub vârsta de un 1 an, este redusă sub vârsta de 3 ani și este foarte rară peste 50 de ani.

Contagiozitatea persoanei bolnave de scarlatină durează atâta timp cât streptococul este prezent în nas, faringe sau pe tegumente. După aplicarea penicilinoterapiei contagiozitatea dispare după 24, maxim 48 ore. Bolnavii netratați cu antibiotice pot fi surse de infecție pentru 2-4 săptămâni, iar dacă există leziuni cutanate purulente, contagiozitatea se poate prelungi mult mai mult. Se apreciază că aproximativ 20% din populație este purtătoare de streptococci beta-hemolitici la nivelul orofaringelui.

Profilaxia scarlatinei se realizează prin evitarea aglomerațiilor și contactelor de risc, măsuri de igienă personală riguroasă, triajul epidemiologic în colectivitățile de copii, anchetă epidemiologică în focarul de scarlatină. Indicele contagiozităţii este de 40%, iar sezonalitatea maladiei, perioada rece: toamnă-iarnă.

După scarlatină se obţine o imunitate antitoxică, stabilă, durabilă, reînbolnăvirile sunt foarte rare.

Semne și simptome scarlatină

Semne specifice pentru scarlatină: debut acut, febră, semne de intoxicaţie generală, dureri la deglutiţie, erupţii cutanate micropapuloase abundente, hiperemie faringiană aprinsă şi delimitată, amigdale tumefiate cu sau fără exudat purulent.

Scarlatina este o boală infecto-contagioasă a copilăriei, întâlnită mai frecvent sub vâsta de 10 ani. Ea debutează cu febră, gât roșu (angină) simptome care pot fi însoțite de durere de cap, vărsături, frison și limba zmeurie. La 1-2 zile de la debutul bolii, apare o roșeață a pielii sub forma de pete roșii mici plate, care ulterior devin ușor proeminente, aspre la pipăit (senzație de șmirghel). Deși obrajii ar putea avea un aspect îmbujorat, poate exista o paloare în jurul buzelor. Axilar, inghinal şi la nivelul plicilor coatelor apar cute ale pielii de un roşu mai strălucitor comparativ cu restul erupţiei cutanate. Erupţia cutanată dispare, în general, în aproximativ 7 zile. Perioada de incubaţie variază între 1 si 10 zile de la momentul infectării, cu o medie de 3-6 zile.

Complicaţiile în scarlatină

1. Complicații toxice (în prima săptămână a bolii): miocardită, hepatită, nefrită, suprarenalită, edem cerebral acut
2. Complicații septice (precoce şi tardive): otită, sinuzită, limfadenită, adenoflegmon, septicemie, meningită purulentă, endocardită
3. Complicații alergice (la a 15-21-a zi de la debut şi mai târziu): cardită reumatismală, reumatism articular acut, glomerulonefrită difuză acută, eritem nodos, purpură trombocitopenică, stare febrilă cu adenită

Diagnostic

Scarlatină este o boală contagioasă acută la copii, provocată de streptococ β-hemolitic din grupul A, transmisă pe calea aerogenă şi care lasă după sine o imunitate durabilă pe viaţă. Diagnosticul de scarlatină se stabileşte în baza debutului acut al bolii cu febră înaltă 38-40C, cefalee, vome, amigdalită cu limfadenită periferică dureroasă, erupţii micropapuloase (punctiforme) abundente, îndeosebi în plicele cutanate, triunghiul inghinal, limba „zmeurie”, descuamaţie în lambouri pe palme, tălpi. Se ia în consideraţie şi contactul cu pacienţi asemănători sau cu amigdalită.

Investigații de laborator recomandate:

Tratament scarlatină

Diagnosticul de scarlatină odată stabilit indică iniţierea imediată a tratamentului cu antibiotice. Tratamentul etiologic constă în atibioterapie cu Penicilină. La acesta se asociază tratament simptomatic: antitermice (aspirină, paracetamol) și vitamina C. Dezinfecția nazo-faringiană este importantă. Regimul alimentar, repausul şi aplicarea regulilor de igienă de bază fac parte din tratamentul corect al scarlatinei.

Tratamentul bolnavului va dura în formele uşoare şi medii 7-10 zile, în formele grave sau/şi cu complicaţii 10-14 zile. Supravegherea medicală după tratament va dura 3 săptămâni de la debutul bolii (pot să apară complicaţii la a 14-22-a zi de la debutul bolii). După terminarea tratamentului se vor efectua analize de control (analiza generală a sângelui, analiza generală a urinei, şi la necesitate ECG) pentru depistarea complicaţiilor posibile.

Măsuri de prevenție scarlatină

• Spălarea corectă a mâinilor cu apă și săpun este pasul cel mai important în prevenirea acestei infecții.
• Dezinfecția în focarul de scarlatină detectat într-o unitate de educare a copiilor (grădinițe, creșe, scoli), se efectuează de către unitatea de învățământ cu dezinfectanți uzuali la care SGA este sensibil
• Se va face educație sanitară adresată în special personalului didactic, părinților, copiilor și angajaților din sectorul alimentar, privind modalitățile de transmitere a scarlatinei și riscul afecțiunilor poststreptococice
• Izolarea la domiciliu a copiilor bolnavi previne răspândirea infecției în colectivități
• Evitarea spațiilor închise, aglomerate
• Evitarea contactului cu persoanele bolnave
• Dezinfectarea periodică a jucăriilor și suprafețelor cu care copiii vin frecvent în contact