Analize medicale utile pentru angajarea unei bone
În ultimii zece ani, pe fundalul creşterii ritmului de lucru pentru un anumit segment al populaţiei - tinerii, cu vârste cuprinse între 30 şi 40 de ani, angajaţi mai ales în sectorul terţiar (servicii), natalitatea a avut de suferit, familiile se rezumă la trei membrii (dacă au copii) iar obiceiurile lor sunt considerabil diferite de cele ale generaţiei precedente.
De exemplu, dacă în urmă cu 25-30 de ani era normal ca bunicii să se ocupe de creşterea nepoţilor, astăzi începe să crească interesul pentru angajarea unei bone, în principal din cauza lipsei de timp a părinţilor. Deşi, la prima vedere pare, dintr-o anumită perspectivă, frivol, periculos, după ce trecem de prejudecăţi şi aflăm că meseria a fost inclusă în nomenclatorul Ministerului Muncii, ne dăm seama că decizia de a căuta o bonă trebuie tratată cu seriozitate şi făcând o cercetare cât se poate de amănunţită.
Aşadar, de vreme ce va fi persoana care se va ocupa îndeaproape de creşterea copilului, e bine să ţineţi seama de câteva puncte-cheie în recrutarea acesteia:
- e util să cunoască elemente de bază din psihologia copilului, să aibă o educaţie cel puţin medie, să citească şi să se informeze, să aibă un stil de viaţă echilibrat. De exemplu, un filtru foarte bun pentru identificarea persoanei potrivite este pasiunea sa pentru lectură. În plus, fiţi atenţi la consumul de alcool şi tutun.
- să abordaţi subiectul încrederii şi corectitudinii în timpul interviului.
- să verificaţi backgroundul persoanei respective şi recomandările sale.
- să îi solicitaţi realizarea analizelor medicale.
Ce analize medicale de laborator sunt recomandate pentru bonă înainte de angajare?
Deoarece va petrece foarte mult timp în proximitatea copilului dumneavoastră, puteţi cere orice analize consideraţi de cuviinţă (e indicat să plătiţi dumneavoastră pentru cele solicitate în plus). Deşi poate părea sănătoasă, doar un set de teste şi de analize medicale pot confirma sau infirma acest lucru. Însă, practica recomandă efecturarea analizelor realizate şi în instituţiile de învăţământ.
Examen coproparazitologic- radiografia pulmonară (în centrele radiologice şi interpretată ulterior de medic)
Dacă analizele de mai sus sunt întâlnite în mod tipic la angajare, puteţi solicita suplimentar:
Virusologie: analizele care identifică prezenţa unor viruşi în trecut și în prezent:
Test screening HIV 1/HIV 2 (Anticorpi + Antigen p24) Antigen HBs calitativ - virus hepatic B (HBV) Anticorpi anti virus hepatic C (HCV) - screeningO mare parte a bolilor virale se transmit prin sânge sau prin salivă iar proximitatea nu face decât să crească riscul infectării.
Exsudat faringian- afecţiunile faringelui sunt cele mai frecvente îmbolnăviri, atât la copil cât şi la vârsta adultă, care necesită consult de specialitate şi implicit solicită laboratorul de bacteriologie. Faringitele bacteriene sunt determinate în principal de streptococcul beta hemolitic de grup A, mai frecvent izolat la copiii între 5 şi 15 ani
- examenul microbiologic al exsudatului nazal este utilizat pentru depistarea purtătorilor de Staphylococcus aureus sau Streptococcus pneumoniae. Se poate izola frecvent la copiii mici Haemophilus influenzae, Moraxella catarrhalis.
Puteţi completa analizele medicale de mai sus cu un control oftalmologic și ORL. În plus, este foarte important să înştiinţaţi bona despre eventualele boli şi afecţiuni pe care le are copilul sau orice membru al familiei.