Ce este ocluzia intestinală (O.I.) și cum poate fi tratată?

Ocluzia intestinală reprezintă un sindrom definit prin oprirea persistentă şi patologică a tranzitului intestinal, ce poate avea multiple etiologii şi ale cărui consecinţe se răsfrâng atât asupra tubului digestiv, cât şi la nivel sistemic, printr-o implicare multiorganică. Oprirea tranzitului intestinal poate fi provocat de un obstacol mecanic, situat în intestinului subțire sau în cel gros, precum și de un obstacol dinamic, din cauza unor tulburări funcționale a musculaturii intestinale.

Consecinţele opririi tranzitului intestinal sunt locale şi generale, ultimele ducând la evoluţia spre deces a pacientului în ocluzie. În ocluziile intestinale conţinutul intestinal se acumulează în amonte de obstacol şi duce la distensia intestinului. Distensia se produce prin:

• acumularea de aer, care provine din: aerul înghițit, procesele de fermentaţie bacteriană, difuziune din sânge
• acumularea de lichide, care provin din: secreţiile digestive, aportul alimentar oral

Tipuri

Clasificare clasică, des practicată a ocluziilor intestinale, le împarte în: ocluzii mecanice (prin obstacol mecanic care împiedică progresia conţinutului intestinal) și ocluzii funcţionale (prin paralizia sau contracţia spastică a musculaturii intestinale).

Clasificarea evolutivă cuprinde: ocluzii acute, ocluzii subacute şi ocluzii cronice. Clasificarea chirurgicală împarte ocluziile în primitive şi secundare, iar clasificarea topografică în ocluzii intestinale înalte şi ocluzii intestinale joase. Ocluziile se mai pot clasifica după gradul de obstruare a lumenului intestinal în ocluzii complete şi ocluzii incomplete.

Cauze

Aderenţele sunt cele mai frecvente cauze de ocluzie intestinală pentru toate grupele de vârstă. Hernia strangulată este cea de a doua cauză în populaţia tânără, în timp ce neoplasmul este pentru populaţia vârstnică. La copil, cauza cea mai frecventă a ocluziei intestinale este invaginația intestinală.

Cauzele ocluziilor intestinale mecanice:

• leziuni ale peretelui abdominal (tumoră, Boala Crohn, tuberculoză intestinală)
• compresiuni extrinseci ale peretelui (aderenţe peritoneale, strangularea unei hernii, volvulus)
• obstacol intraluminal (ileus biliar, fecalom, fitobezoar, tricobezoar)
• invaginaţia intestinală

Cauzele ocluziilor intestinale funcționale:

Ocluziile funcţionale sunt secundare altor afecţiuni (de exemplu: traumatisme cranio-medulare, infarct miocardic, peritonită generalizată, infarct intestinal, torsiuni de organe abdominale, intoxicaţii, colică renală, torsiune de cordon spermatic) şi sunt provocate fie prin paralizia, fie prin contracţia spastică și ineficientă a musculaturii intestinale, ambele mecanisme ducând la pierderea capacităţii intestinului de a-şi propulsa conţinutul.

Ocluziile intestinale la persoanele vârstnice

Ocluziile intestinale sunt cauze frecvente de abdomen acut chirurgical la vârstnic, fiind urmarea unor hernii sau eventraţii strangulate, neoplasme, aderenţe, volvulus. Diverticulita este o altă cauză de obstrucţie la grupele vârstnice, cauzând aproximativ 20% din ocluziile intestinului gros. Aderenţele şi herniile sunt cele mai frecvente cauze ale ocluziei intestinului subţire, în timp ce intestinul gros recunoaşte drept cauze malignitatea, boala diverticulară şi volvulusul. Întârzierile în prezentare la medic, în diagnostic şi tratament au drept consecinţă creşterea mortalităţii. Incidenţa ocluziilor intestinale variază de la 3% la tineri, până la 21% la vârstnic.

Simptome

Manifestările clinice în rândul pacienţilor diagnosticaţi cu ocluzie intestinală sunt reprezentate de: durere abdominală intensă, greaţă şi vărsături, constipație, distensie abdominală, oprirea tranzitului intestinal, hiperperistaltism.

Semnele generale lipsesc în faza de debut a ocluziei. Descoperirea lor trebuie interpretatǎ ca un semn de gravitate. Pe măsură ce tulburările fiziopatologice avansează: - starea generală se alterează - apare hipotensiunea arterială şi tahicardia - apare oliguria sau chiar anuria -apare polipneea, tahipneea.

Investigații și diagnostic

Mijloacele diagnosticului în ocluzia intestinalǎ sunt:** anamneza, examenul obiectiv şi examinǎrile complementare.**

Diagnosticul pozitiv clinic al ocluziilor intestinale se bazează pe simptome (durere, vărsături, oprirea tranzitului intestinal, meteorism), pe examenul obiectiv local al bolnavului, precum şi pe semnele generale extraabdominale. În cazul unui pacient la care este suspicionată o ocluzie intestinală, examenul imagistic de primă intenţie este reprezentat de radiografia abdominală, urmată apoi de examen CT abdomino-pelvin.

Investigaţiile de laborator sunt utile pentru evaluarea generalǎ a bolnavului. De obicei se determinǎ: hemograma, proteinemia, ionograma sanguină şi urinară, ureea şi creatinina sericǎ, pH-ul sanguin şi parametrii echilibrului acido-bazic, rezerva alcalină, ionograma sericǎ, amilazemia, amilazuria.

Tratament

Cazuri ușoare, simple - managementul non-chirurgical al ocluziilor intestinale se adresează în special cazurilor de obstrucţii simple, necomplicate, la nivelul intestinului subţire, în care diverse principii de tratament conservator (repaus alimentar complet, montarea unei sonde nazo-gastrice, efectuarea de clisme evacuatorii, reechilibrarea parametrilor biologici alteraţi) sunt instituite cu scopul restabilirii tranzitului intestinal.

Tratament chirurgical

Procedura chirurgicală în cazul pacienţilor diagnosticaţi cu ocluzie intestinală trebuie să ţină cont de statusul biologic al bolnavului şi comorbidităţile acestuia, scopul principal fiind acela de a restabili tranzitul intestinal. Intervenţia chirurgicală are drept obiective principale rezolvarea patologiei ocluzive şi restabilirea tranzitului intestinal. Postoperator, se recomandă tratament medicamentos antialgic, antibiotic, antisecretor gastric, antiemetic. Se vor monitoriza diureza, tranzitul intestinal şi se va relua treptat alimentaţia orală.