Sensibilitatea la gluten non-celiacă: tot ce trebuie să știi

Sensibilitatea la gluten non-celiacă apare la 6 - 10% din persoanele ce locuiesc în țările occidentale, o prevalență mai mare decât cea a bolii celiace (aproximativ 1%). Afecțiunea este mai frecventă la femeile de vârstă mijlocie și tineret, precum și la pacienții cu sindrom de colon iritabil. Se estimează că alte 6-12% din populație evită glutenul fără un diagnostic medical clar.

Ce este sensibilitatea la gluten non-celiacă?

Sensibilitatea la gluten non-celiacă (SGNC) se referă la intoleranța la componentele din gluten și se manifestă prin simptome nespecifice, atât intestinale, cât și extraintestinale. Deși a fost descrisă pentru prima dată în anii 1980, a fost ulterior ignorată o perioadă îndelungată. În ultimii ani, însă, sensibilitatea la gluten non-celiacă a primit mai multă atenție, deoarece au fost raportate tot mai multe cazuri care descriau efectele pozitive ale unei diete fără gluten la pacienții cu simptome asociate.

Simptome sensibilitate la gluten non-celiacă

Sensibilitatea la gluten non-celiacă este suspectată atunci când apar simptome similare cu cele ale bolii celiace sau alergiei la gluten, dar nu pot fi atribuite nici unei reacții autoimune, nici unei reacții alergice. Boala nu este clar delimitată, dar pacienții raportează după consumul de produse care conțin gluten sau alte proteine din grâu:

• probleme intestinale (de exemplu, diaree, dureri abdominale, balonare)
• simptome extraintestinale (de exemplu, cefalee, oboseală, amețeală, dureri articulare și musculare, erupții cutanate, anemie, depresie). 

La copii, simptomele gastrointestinale și oboseala sunt adesea dominante. De obicei, simptomele dispar după ce pacientul evită produsele care conțin gluten.

Inflamația „tăcută” ca rezultat al sensibilității la gluten non-celiacă.

O inflamație „tăcută” poate apărea ca urmare a sensibilității la gluten non-celiacă. În ciuda absenței semnelor evidente de inflamație (cum ar fi febra sau umflarea), se pot dezvolta procese inflamatorii la nivelul intestinului, care, în cele din urmă, afectează întregul organism. Aceste procese inflamatorii pot fi responsabile pentru numeroase simptome extraintestinale, cum ar fi oboseala cronică, durerea generalizată, sau chiar pentru exacerbarea unor boli inflamatorii cronice preexistente, cum ar fi scleroza multiplă.

La pacienții cu sensibilitate la gluten non-celiacă, se constată adesea o activare a celulelor sistemului imunitar înnăscut, în special a macrofagelor și celulelor dendritice din mucoasa intestinală. Această activare este mediată, printre altele, de inhibitorii de amilază-tripsină (ATI) prezenți în grâu, care se leagă de receptorii TLR-4 de pe suprafața celulelor imunitare. Această activare poate duce la eliberarea de citokine proinflamatorii și poate provoca inflamații sistemice, care, deși sunt subclinice, pot cauza simptome nespecifice, cum ar fi oboseala cronică sau durerile musculare și articulare.

Factori declanșatori 

Printre factorii declanșatori ai sensibilității la gluten non-celiace se numără diferite componente ale gluten care nu sunt glutenul, cum ar fi:

• inhibitorii de amilază-tripsină (ATI)
• oligozaharidele, dizaharidele
• monozaharidele fermentabile
• poliolii 
• aglutininele din germenii de grâu 

Amilază-tripsină-inhibitori (ATI)

Primii factori care au fost identificați ca posibili declanșatori ai sensibilității la gluten non-celiacă au fost inhibitorii de amilază-tripsină (ATI) prezenți în special în cerealele care conțin gluten (în special grâul, secara și orzul). 

ATI reprezintă 2-4% din proteinele totale ale grâului. Aceștia fac parte dintr-o clasă separată de proteine produse de plante pentru a se apăra de dăunători. Funcția ATI este de a inhiba enzimele digestive, cum ar fi amilazele (care descompun amidonul) și tripsinele (care descompun proteinele). Acești compuși sunt, de asemenea, rezistenți la acțiunea enzimelor digestive din tractul gastrointestinal.

În ultimele decenii, în scopul creșterii randamentului și reducerii utilizării pesticidelor, au fost dezvoltate soiuri de grâu care produc cantități mai mari de ATI (de exemplu, așa-numitul grâu de înaltă performanță). Cu toate acestea, există și soiuri vechi de grâu care conțin ATI în concentrații mari din motive specifice de cultivare, precum și soiuri care sunt practic lipsite de ATI. Se presupune că creșterea artificială a conținutului de ATI în multe soiuri de cereale și creșterea consumului de produse alimentare care conțin aceste cereale au contribuit semnificativ la creșterea numărului de pacienți cu sensibilitate la gluten non-celiacă în ultimii ani.

Grupul de ATI este format din mai multe proteine omoloage din punct de vedere structural, a căror structură secundară conservată este esențială pentru activarea sistemului imunitar. Datorită rezistenței ridicate a moleculelor ATI la proteoliza gastrointestinală, potențialul lor imunostimulator rămâne în mare parte intact pe parcursul tranzitului intestinal. ATI stimulează celulele imunitare mieloide localizate în mucoasa intestinală (de exemplu, celulele dendritice, macrofagele) prin legarea la receptorul Toll-like 4 (TLR-4) de pe suprafața acestor celule. Acest proces induce producția și eliberarea de citokine proinflamatorii.

Oligozaharidele, dizaharidele, monozaharidele fermentabile și poliolii

O altă categorie de componente alimentare care poate contribui la sensibilitatea la gluten non-celiacă sunt oligozaharidele, dizaharidele, monozaharidele și poliolii fermentabili, o grupă de carbohidrați care se găsesc în multe alimente și sunt absorbite slab în intestinul subțire. Deoarece acești compuși nu sunt absorbiți în intestinul subțire, ajung în colon, unde sunt fermentați de bacterii. În urma acestui proces, se produc gaze, care pot provoca simptome precum diaree, constipație, balonare, dureri abdominale și greață.

Dietele sărace în oligozaharide, dizaharide, monozaharide fermentabile și polioli au fost demonstrate ca având efecte benefice asupra simptomelor sensibilității la gluten non-celiace, în special la pacienții care suferă de sindromul de colon iritabil. Aceste diete urmăresc reducerea consumului de alimente care conțin carbohidrați fermentabili. Printre alimentele bogate în carbohidrați fermentabili se numără: grâul, ceapa, usturoiul, leguminoasele, merele, laptele și produsele lactate care conțin lactoză.

Weizenkeim-Agglutinine (WGA) – Aglutininele din germenii de grâu

Lecitinele sunt proteine care se găsesc în semințele multor plante și joacă un rol de apărare împotriva dăunătorilor și ciupercilor. Cea mai cunoscută lectină este aglutinina din germenii de grâu (WGA), care este prezentă în grâu, dar și în alte cereale, precum secara, orzul, ovăzul, porumbul și orezul.

WGA se leagă în mod specific de structurile carbohidraților de pe celulele imunitare, inducând eliberarea de mediatori inflamatori. Inflamația rezultată crește permeabilitatea intestinală, permițând trecerea componentelor bacteriene și a alergenilor prin mucoasa intestinală, ceea ce facilitează contactul acestora cu celulele imunitare.

Diagnostic sensibilitate la gluten non-celiacă

Din cauza diversității simptomelor clinice și a varietății de factori declanșatori ai intoleranței la gluten, diagnosticul este, de obicei, unul de excludere: trebuie eliminate mai întâi boala celiacă și alergia la gluten pentru a putea diagnostica sensibilitatea la gluten non-celiacă. 

Ulterior, se poate efectua o dietă de eliminare a glutenului pentru o perioadă de 4-6 săptămâni. Dacă simptomele se ameliorează sau dispar în această perioadă, diagnosticul de sensibilitatea la gluten non-celiacă devine probabil. Ulterior, se poate face o reintroducere controlată a alimentelor care conțin gluten/grâu pentru a confirma relația cauzală.

Analize sensibilitate la gluten non-celiacă

Nu există încă biomarkeri specifici pentru diagnosticarea directă a sensibilității la gluten non-celiace. În schimb, se utilizează teste care exclud alte afecțiuni. În cazul sensibilității la gluten non-celiace, nu se observă creșteri ale anticorpilor specifici, cum ar fi cei anti-tTG sau anti-gliadină, care sunt tipici pentru boala celiacă. De asemenea, nu sunt prezente reacțiile mediate de IgE specifice alergiei la gluten. Diagnosticul se bazează pe evaluarea simptomelor clinice și pe excluderea altor afecțiuni.

Pentru a susține diagnosticul, este esențială excluderea bolii celiace și a alergiei la gluten, printr-o combinație de serologie, biopsii intestinale și teste de alergie. Odată ce aceste afecțiuni au fost excluse, se poate efectua un test de eliminare a grâului sau a glutenului din dietă, urmat de reintroducerea acestuia pentru a confirma legătura dintre simptome și consumul de grâu.

Testele de intoleranță la lactoză și fructoză pot fi utile în evaluarea capacității pacientului de a tolera acești carbohidrați fermentabili.

Concluzii

Sensibilitatea la gluten non-celiacă este o afecțiune recent definită, care este diagnosticată prin excluderea bolii celiace și a alergiei la gluten, pacienții raportând simptome digestive și extra-digestive care se ameliorează la eliminarea glutenului din dietă.

Diagnosticul corect al acesteia necesită o combinație de anamneză detaliată, teste serologice și, dacă este necesar, biopsii intestinale. Odată ce s-a pus un diagnostic, managementul afecțiunii implică evitarea alimentelor care declanșează simptomele, fie că este vorba de gluten, proteine din grâu sau alte componente, precum inhibitorii de amilază-tripsină (ATI) sau polioli. În viitor, dezvoltarea de biomarkeri specifici pentru sensibilitatea la gluten non-celiacă ar putea simplifica diagnosticul și ar putea facilita tratarea pacienților afectați.